CSM Victoria Carei – CS Minaur Baia Mare 7-6 (2-2, 0-1)
Campioana Maramureşului a pierdut la penalty-uri manşa secundă a barajului etapei interjudeţene la juniori A1, la finalul celor 90 de minute disputa dintre CSM Victoria Carei şi CS Minaur Baia Mare încheindu-se ca şi în tur, scor 2-2.
Jucătorii lui Ştefan Colar nu plecau ca favoriţi în meciul retur, însă aceştia au făcut un meci extraordinar, conducînd după primele 56 de minute cu 2-0, prin dubla realizată de Roland Pohl (6’ şi 56’). Partida curgea în favoarea maramureşenilor, în minutul 70 gazdele rămînînd cu un om în minus, centralul arătîndu-i cartonaşul roşu lui Hevele. Însă, gazdele s-au mobilizat exemplar şi după cinci minute au redus din handicap. Victoria Carei a presat şi insistenţa gazdelor a dat roade în minutul 85, rezultat care s-a consemnat şi la finalul celor 90 de minute. “Loteria” penalty-urilor nu a surîs campioanei Maramureşului, marcatorul celor două goluri ratînd primul de la punctul cu var. Domniţa, Prodan, Meti şi Groza au marcat, însă jucătorii careieni au transformat toate cele cinci lovituri şi s-au calificat la etapa semifinală, programată în perioada 15-18 iunie. • CS Minaur Baia Mare: Eduard Juhasz – Claudiu Denuţ (Robert Beci), Răzvan Lazăr, Andrei Tutuţa, Cristian Domniţa, Darius Hreniuc (Adrian Evi), Raul Prodan, Ricardo Meti (căpitan), Roland Pohl, Gabriel Dochiţa. Rezerve neutilizate: Claudiu Andraş – George Flontaş, Marco Petran, David Demarcsek. Antrenor: Ştefan Colar. • Arbitri: Rareş Moca – Bazso Magyar Tamas, Ionuţ Vescan (toţi Cluj-Napoca).