Centru de zi pentru copii defavorizați

0
255

Mai mulți copii, proveniți din familii cu o situație materială precară, urmează cursuri after-school la Centrul de zi Sălsig. Elevii merg zilnic la centru, după ce termină orele de curs, primesc o masă și își fac temele cu o persoană specializată în asistență socială.

În prezent, 12 elevi frecventează cursurile de după școală, ei provenind din clasele I – VII. La centru, copiii au parte de o serie de activități educative: „Centrul de zi aparține de primărie. Aici oferim servicii gratuite de asistență socială pentru 12 copii înscriși. Elevii provin din familii aflate în dificultate, cu o situație materială mai precară, din familii monoparentale, ai căror părinți muncesc toată ziua, așa că elevii nu beneficiază de sprijinul lor cum ar trebui, să-i ajute la teme sau la învățat. Acest sprijin îl oferim noi, pentru a evita abandonul școlar în primul rând. Astfel, îi sus­ținem în efectuarea temelor, apoi facem programe educative, distractive. Spre exemplu avem însușirea deprinderilor de igienă și o viață sănătoasă, de dezvoltare a personalității, de exprimare a opiniilor, dar și activități de dezvoltare a abilităților manuale, de stimulare a talentelor, că fiecare dintre ei este talentat la câte ceva: unul la sport, altul la muzică, la lucru manual. Elevii sunt din clasele I – VII. Le oferim și o masă când vin, câte un sandvici la amiază. Dar eu cred că cel mai mult pentru ei contează susținerea morală, iubirea și îmbrățișarea pe care le-o oferim în fiecare zi. De asemenea, o vorbă bună, o încurajare nu lipsesc niciodată din programul nostru. Dacă le găsesc un punct forte, pun un accent foarte mare pe el.

Clădirea în care funcţionează Centrul de zi Sălsig
Clădirea în care funcţionează Centrul de zi Sălsig

Eu fac și pe psihologul, deși nu am un atestat pentru asta, dar trebuie lucrat mult mental cu ei. Și țin foarte mult la copii și ei țin la mine. Elevii vin zilnic la centru, nu lipsesc decât dacă sunt bolnavi sau au o problemă în familie. Unii copii mai vin câteodată cu frățiorul sau cu surioara, că nu au cei mici cu cine rămâne, mai sunt și situații din acestea, însă noi îi ajutăm pe toți. În timpul programului, ținând cont că sunt singură, îi împart pe sectoare, să-mi fie mai ușor. Unii se joacă în camera destinată jocurilor, alții își fac tema la română, la matematică, alții au activități manuale în altă cameră. Avem și trei calculatoare, ce aparțin de bibliotecă, la care au acces și copiii. Deci mă descurc destul de bine cu ei dacă îi împart, ținând cont că sunt singură. De asemenea, cei mai mari, când își termină temele, îi mai ajută pe colegii lor mai mici. Dar vă pot spune că abia așteaptă ca să vină în fiecare zi. Și acum, când am fost plecată în vacanță, mi-au scris unii și alții, întrebându-mă când începem activitatea la centru? Eu mă ocup de ei de prin 2015, dar îna­intea mea au fost alții, deoarece centrul funcționează, cred, de vreo 10 ani cel puțin. La început au fost trei educatori și apoi s-au mai redus și am rămas doar eu”, a explicat Cornelia Laza, inspector al Centrului de zi Sălsig.

Primăria susține financiar activitatea centrului

Administrația locală asigură lunar bugetul de funcționare al Centrului de zi din Sălsig. Florian Lucian Luca, primarul comunei, a precizat: „Avem Centrul de zi pentru copii. După-masă, când ies elevii la 12 de la școală, vin aici și fac lecțiile cu persoana de pe Asistență socială de la primărie, care are și psihopedagogie și e și profesoară. Centrul l-am preluat de la Consiliul Județean, de vreo câțiva ani, clădirea aparține HHC-ului, și noi funcționăm acolo cu biblioteca, biblionetul și vin cred că 12 elevi, care provin din familii cu o situație materială mai grea. Mai primesc și o masă la ora 12, când sosesc, iar apoi își fac temele până la ora 16. Își mai lasă cărțile, ghiozdanul la centru și pleacă acasă. E un lucru bun, cu atât mai mult cu cât, acasă nu au toți condiții optime de învățare. Multă lume nu apreciază, din păcate, însă trebuie să le creezi niște condiții. Nu au nicio vină copiii că sunt în situația asta. Când merg acasă poate că unii nu au unde își pune caietul pe colțul mesei și atunci cum să aibă rezultate bune la școală?! Dar vine aici elevul, primește și un sandvici, bea un ceai cald, își face temele cu o persoană competentă, că dacă le face acasă poate că nu-i cine să-i arate. Finanțarea o asigurăm noi din buget local, persoana care face temele cu ei este angajatul nostru pe asistență socială”. De asemenea, Centrul de zi pentru elevi mai este sprijinit și de niște austrieci cu suflet mare, care le asigură elevilor rechizite, produse de igienă personală, sau alte lucruri de care au nevoie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.