Un vagon al trenului de Cluj a deraiat între Bistra și Petrova

0
118

Joi dimineață, în jurul orei 2.30, între stațiile CF Bistra și Petrova, a deraiat un vagon din compunerea trenului 4111 Sighetu Marmației – Vișeu de Jos – Cluj-Napoca, din cauza unei avalanșe care a antrenat alunecarea unor bolovani dintr-o fostă carieră de piatră de pe versantul vestic. Circulația feroviară a fost blocată, călătorii fiind preluați de mijloace auto. Totodată, trenul 4133 care venea de la București-Nord spre Sighet, a staționat de la ora 5 în Stația CF Vișeu de Jos. Nu au fost victime omenești, ci doar pagube materiale. Trenurile: 4111-2 Leordina – Cluj , 4651 Vișeu – Sighet, 4133 Vișeu – Sighet și 4650 Sighet – Vișeu au fost anulate din cauza deraierii trenului.
Doamna Florica, navetistă din Valea Vișeului, ne relata: „În timp ce așteptam azi-dimineață (joi), pe la 5.30, trenul Vișeu de Jos – Sighet, am aflat de deraiere și că navetiștii și elevii vor fi preluați de un autocar. Acesta a venit din Vișeu de Jos, de unde a preluat călătorii acceleratului de București. Cred că a luat și navetiștii din Leordina și Petrova, apoi a făcut o „buclă” de câțiva kilometri spre Bistra și Valea Vișeului, revenind pe DN 18, spre Sighet. Autocarul plin (câțiva copii au stat în picioare) a sosit la Sighet pe la 8.30, cu două ore întârziere față de trenul care trebuia să vină de la Vișeu și cu o oră întârziere față de cel de București”.
Ieri la amiază, oficialii CFR de la Sighetu Marmației așteptau din clipă în clipă finalizarea lucrărilor de degajare și reparare a căii ferate, fiind convinși că de la ora 13 circulația se va redeschide și totul va intra în normal. (Calea ferată Sighet – Vișeu – Salva este singura legătură feroviară cu țara a celor 250.000 de locuitori ai Depresiunii Maramureșului, este șubredă, trenurile circulă cu viteza melcului, iar o călătorie de la Sighet la Cluj durează aproape 7 ore, iar la București, aproape 15 ore!)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.