Începe simularea bacalaureatului

0
23

4.320 de elevi de clasa a XI-a şi 3.960 de elevi de clasa a XII-a sunt aşteptaţi, începând de luni, 18 martie, la simularea probelor scrise ale examenului naţional de bacalaureat.
Calendarul simulării este următorul: luni, 18 martie – limba şi literatura română, marţi, 19 martie – limba şi literatura maternă, miercuri, 20 martie – proba obligatorie a profilului, joi, 21 martie – proba la alegere a profilului şi specializării (se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a). Probele vor începe la ora 9, moment în care, în fiecare sală, se vor deschide plicurile sigilate care conţin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în săli va fi permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise va fi de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Vor fi supravegheate audio-video următoarele săli: sălile de examen, sălile în care se vor descărca şi multiplica subiectele, sălile în care se vor prelua, evalua şi depozita lucrările scrise, sălile de depozitare a bagajelor. Rezultatele se vor afişa în 29 martie. La solicitarea elevilor sau a părinţilor/tutorilor, notele obţinute vor putea fi trecute în catalog.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.