Maghiarizarea numelor

2
388

Dragoş de Bedeu, descălecătorul, cneaz de Maramurăş, a avut doi fii, pe Sas, rămas voievod în Moldova, şi pe Gyula, cneaz în Maramureş, la Giuleşti. Sas n’a fost nici neamţ (saşii sunt populaţie germană din Ardeal) şi nici fiul săsoaicei, ci a fost numit de tatăl său „Vulturul”. Cum Dragoş era vasalul regelui Ungariei, Ludovic cel Mare, sau Ludovic de Anjou (1326-1382, rege al Ungariei în perioada 1342-1382), şi-a numit fiul în limba maghiară, limba suzeranului său, în care „vultur” se traduce „sas” şi se pronunţă „şoaş”. Cum în ungureşte „s” se citeşte „ş”, „a” românesc se citeşte „oa”, pentru unguri a rămas scris, pe limba lor, sas, dar pronunţat şoaş. Românii au preluat această scriere, dar citit pe româneşte apare sas, adică … locuitor al Transilvaniei de etnie germană, punându’se mereu întrebarea: „De ce fiul unui cneaz român, maramureşan, era „sas” = neamţ?
Privind numele geografic al muntelui Ţibleş din lanţul munţilor vulcanici ai Carpaţilor Orientali: Oaş-Gutâi-Ţibleş, avem de-a face şi aici cu limba maghiară şi germană. Unele documente arată că romanilor li s’a părut atât de frumos acest munte, azi în Ţara Lăpuşului, încât l-au închinat zeiţei Cybele, Cibelis în latină, zeiţa Naturii, care domnea peste munţi, protectoarea vegetaţiei şi a fecundităţii. Pe toate hărţile austro-germane, maghiare, este scris Cibelis, inclusiv pe hărţile horthyste, din 1940-1944. Dar la fel după precum vultur a devenit şoaş, şi în germană, ca şi în maghiară, latina se citeşte după specificul lor: „c” se citeşte „ţ”, aşa că străinii au pronunţat, în loc de „Cibelis”, „Cibleş”, deci Ţibleş. Românii, după 1918, au preluat fonetica străină şi aşa am ajuns la Ţibleş, ca şi cu numele râului de la Borşa, Cisla, a devenit Ţâşla, sau numele de familie Ciplea a devenit Ţiplea, sau Cepelea a devenit Ţepelea.
Prof. Iuliu Prodan (1875-1959), unul din botaniştii de seamă ai României, profesor la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj, a studiat, mai ales după 1918, flora şi vegetaţia ţării. Astfel, a descoperit în Munţii Cibleşului un endemism, o plantă ce trăieşte numai acolo, o campanulă, un clopoţel albastru cu corola de 1-1,5 cm, ce creşte pe munte în locurile înierbate şi stâncoase şi înfloreşte în iulie-august, pe Cibleşu, pe care a numit-o Campanula ciblesii. Prod. şi nu „ţibleşii”. Este important pentru dovezile de continuitate.
Teresia BOLCHIŞ TĂTARU
Augsburg, Germania, martie 2019

2 COMENTARII

  1. O botanistă aflată-n treabă prin lingvistică! Un „a românesc” 🙂 … e de fapt un „a” fără accent grafic, a cărui pronunție în maghiară este „o” deschis, nu „oa” (la nevoie, s-ar putea reda în scris prin „o” cu accent grav, dar nici într-un caz prin… „oa”!). Și demonstrația cu „c” maghiar e o tâmpenie, care nu demonstrează nici o transformare fonetică de la „c” la „ț”, ci pur și simplu redarea sunetului în alfabetul nostru fonetic (scrierea așa cum se pronunță).

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.