Contribuţia mineritului la dezvoltarea oraşului Baia Sprie

0
117

Vă este bine cunoscut faptul că pe întreg teritoriul judeţului Maramureş, de la Est la Vest, au existat şi mai există importante zăcăminte de minereuri auro-argentifere, cuprifere, precum şi minereuri complexe de plumb şi zinc.
De reţinut este faptul că în localităţile Baia Mare şi Baia Sprie, devenite în timp oraşe, mineritul se cunoştea cu multe sute de ani înainte.
Sec. II. În epoca stăpânirii romane se făcea minerit şi în locurile unde astăzi se află localitatea Chiuzbaia. Până în anul 1904, preotul greco-catolic din sat a păstrat o cărămidă (sau ţiglă) cu inscripţie romană descoperită aici, pe care a oferit-o spre păstrare Muzeului din Baia Mare.
În secolele XII-XIII se menţionează prima dată că, pentru restaurarea minelor de aur şi argint din partea estică a judeţului Satu Mare, cunoscute şi exploatate încă de romani, regii Ungariei au adus în secolele XII şi XIII pe „saşii” din nord-vestul Germaniei, care au ridicat oraşele Baia Mare – Frauenbach sau Neustadt, Baia Sprie – Mittelburg şi Cavnic, fiind înzestraţi şi ei cu mai multe „privilegii”.
În anii 1241-1242, tătarii năvălitori distrug între altele şi instalaţiile miniere din regiunea Baia Mare şi Baia Sprie şi, odată cu ele, multe documente asupra mineritului pe care le posedau aceste localităţi. De unde rezultă că mineritul în această zonă se cunoştea cu mult înainte de această perioadă.
În anul 1338, însemnul de monetărie „M-M” apare pentru prima dată, desemnând probabil Mons-Medius (Baia Sprie).
Este cunoscut şi numele comitelui Cămării – Martinus Forsinych.
În anul 1376 se menţionează pentru prima dată în documente mina auro-argentiferă de la Baia Sprie. Mineritul este însă mai vechi în regiune, de existenţa lui fiind legată întemeierea oraşului în 1329.
În secolul al XV-lea, sub Iancu de Hunedoara şi Matei Corvin, mineritul din bazinul băimărean înfloreşte. Argument cu putere de sinteză: înfiinţarea alături de altele a „Breslei aurarilor”.
În secolul XVI statutele minerilor din Baia Sprie (din a doua jumătate a acestui secol) consemnează stări de lucruri care reflectă condiţiile grele de muncă şi de trai ale minerilor.
1513 – O mare importanţă are constituirea federaţiilor oraşelor miniere Abrud, Zlatna, Baia de Criş, Baia Mare şi Baia Sprie, acceptate de adunarea naţională, care în acest an a proclamat libertatea generală a mineritului.
În anul 1517 oraşele Rivulus Dominarum şi Mons Medius încep să apară în istorie sub denumirea de Baia Mare şi Baia Sprie, sau Nagybánya şi Felsőbánya, în ungureşte.
În anul 1575 administraţia oraşului Baia Sprie aduce mai multe familii de muncitori mineri de origine germană din Kormoczbánya pentru a asigura un reviriment în minerit. Programul de lucru era de la 7 dimineaţa la 7 seara.
În 1674 minele din Baia Sprie au dat mari cantităţi de aur şi argint. Câştigul net realizat de oraş a fost de 1.100 bucăţi de aur.
În anul 1674 minele din Baia Sprie au dat mari cantităţi de aur şi argint.
1754 – La minele din Baia Sprie lucrau 262 de muncitori mineri şi 129 la şteampuri.
1768 – La minele din Baia Sprie începe construirea galeriei de bază „Borcut” (de 4.000 m lungime).
1771 – La mina din Baia Sprie lucrau 228 de copii între 8 şi 15 ani, cu toate că munca în mină era deosebit de grea şi primejdioasă.
1786 – În acest an se face un drum de piatră care lega Cavnicul de Baia Sprie. Drumul era destinat transportului cu căruţele.
1857 – La minele din Baia Sprie se produceau: 49,125 kg aur şi 843,500 kg argint, iar la cele din Cavnic 16,144 kg aur şi 1.654 kg argint.
În anul 1873 şcoala minieră de la Baia Mare se mută la Baia Sprie, unde se amplifică în două secţii: minieră şi metalurgică.
În anul 1888 producţia de metale nobile a exploatării miniere Baia Sprie era de 37,526 kg aur şi 1.029,457 kg argint.
1895 – Este introdusă iluminarea electrică în subteran la minele de la Baia Sprie.
1900 – Minele din Baia Sprie dispuneau de 9.905 m linii ferate industriale de transport.
1902 – Se construieşte calea ferată Baia Mare-Baia Sprie.
1907 – Intră în grevă şi minerii erariali din Baia Sprie, iar pe urmă cei din Cavnic.
1912 – Oraşul Baia Mare avea 12.877 locuitori, iar oraşul Baia Sprie 4.422 locuitori.
1918 – Şcoala minieră din Baia Sprie se mută la Baia Mare, căpătând statutul de şcoală de maiştri şi pregătind maiştri minieri şi metalurgişti.
După această incursiune în istoria multiseculară a mineritului din Baia Mare şi Baia Sprie, să revenim la istoria dezvoltării mineritului, nu numai în Baia Mare şi Baia Sprie, ci şi pe întreg teritoriul judeţului Maramureş, după cel de-al Doilea Război Mondial, mai precis începând cu anul 1950.
Potrivit datelor statistice, în perioada 1940-1944, producţia de aur şi argint la minele din bazinul Baia Mare a scăzut foarte mult, datorită conflagraţiei mondiale.
După cel de-al Doilea Război Mondial, începând cu anii 1950-1951, s-a trecut la reorganizarea întregii activităţi miniere, începând cu cercetarea geologică, în aşa fel încât să se asigure noi rezerve de minereuri auro-argentifere, cuprifere şi complexe de plumb şi zinc, care să asigure dezvoltarea economică grav perturbată de război.
În primul rând, s-a înfiinţat Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice (I.P.E.G.) Maramureş, cu sediul la Baia Mare.
Trebuie remarcat faptul că în anul 1950, pe teritoriul administrativ al localităţii Baia Sprie, exista o singură mină, având o rezervă importantă de minereu complex de plumb şi zinc, cu conţinut mai scăzut de cupru, aur şi argint.
Din acest an s-a trecut la reorganizarea activităţii minei, de întocmire a unui program de executare de lucrări miniere care să asigure o creştere accentuată a producţiei de metale, de la an la an, aşa cum s-a şi întâmplat de altfel în următorii ani.
Tot după anul 1950, şi pe teritoriul localităţii Baia Sprie a început cercetarea geologică în zona de nord-est, pe aliniamentul muntelui Gutâi, pentru identificarea de noi rezerve.
Datorită intensificării accentuate a lucrărilor de cercetare geologică, s-a reuşit să fie descoperit cel mai important zăcământ auro-argentifer din nord-vestul României, şi anume zăcământul Şuior. S-a reuşit într-un timp extrem de scurt – de 10 ANI – ca acest zăcământ să fie predat spre exploatare (extragere) Trustului Minier Baia Mare, în anul 1960.
Prin intrarea în producţie a acestui important zăcământ auro-argentifer, a rezultat că pe teritoriul administrativ al oraşului Baia Sprie să existe două zăcăminte foarte importante, din două puncte de vedere:
– în primul rând că zăcământul de la mina Baia Sprie era şi va rămâne cel mai important zăcământ de minereuri complexe, de plumb şi de zinc din ţară, cât şi din punct de vedere al prelucrării acestuia prin procesul de flotare, cu cele mai bune randamente de extracţie, aşa cum spunea un regretat profesor de preparare a minereurilor – randamente europene. Dar din punct de vedere al condiţiilor de exploatare în subteran, mina din Baia Sprie avea cele mai grele condiţii de lucru din ţară, cu temperaturi de 40 grade Celsius.
– în ceea ce priveşte zăcământul de la mina Şuior, acesta era cel mai mare zăcământ auro-argentifer din nord-vestul României. În acelaşi timp, era primul zăcământ din ţară din punct de vedere al condiţiilor geo-miniere deosebite, în sensul că exploatarea acestuia a început de la suprafaţă – din carieră. De reţinut este faptul că la exploatarea acestui zăcământ s-a introdus prima oară în România tehnologia cu camere de minare, prin care se introducea o cantitate importantă dintr-un amestec de motorină, de cca 6.000 de kg, care era iniţiată pentru explozie cu dinamită. La o asemenea împuşcare era dis­locat un volum de cca 50.000 de mc de minereu sau steril. Astfel că, prin acest procedeu de exploatare, productivitatea a crescut de peste 30 de ori.
Demn de remarcat este faptul că această nouă tehnologie de exploatare introdusă în premieră în ţara noastră a fost înregistrată ca INOVAŢIE, fiind realizată datorită unui colectiv de tineri ingineri minieri coordonată de inginerul Ioan Dulf.
Aşa cum se întâmplă la exploatarea zăcămintelor din întreaga lume, faptul că se strică (este deranjat) echilibrul din subteran, acesta îşi cere dreptul, astfel că în timpul exploatării se întâmplă foarte multe accidente umane şi, din păcate, nu de puţine ori cu pierderi de vieţi omeneşti.
De aceea cei care conduc activitatea minieră din subteran şi chiar la suprafaţă au o mare responsabilitate şi răspundere în primul rând faţă de viaţa şi activitatea celor care lucrează în adâncurile pământului.
Din nefericire, în cazul zăcământului Şuior, datorită configuraţiei acestuia, precum şi structurii geo-miniere şi solicitării din ce în ce mai mare de creştere a producţiei de metale preţioase – de aur şi argint, la exploatarea acestuia s-au produs multe accidente, unele soldate chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.
Trebuie să remarcăm faptul că inginerul Gheorghe Fărcăşiu, care a lucrat peste douăzeci de ani (dintre care 20 de ani în funcţia de şef de sector), în decursul activităţii, când s-au produs mai multe accidente umane, în două sau trei cazuri, prin curajul de care a dat dovadă în situaţii de gravitate foarte mare, a salvat de la moarte sigură multe vieţi.
Dar acesta este un exemplu de excepţie şi rar întâlnit, însă toţi conducătorii de oameni în subteran, începând cu şeful de echipă, brigadă şi până la şeful de sector, de mină sau inginerul-şef sunt mereu atenţi şi supraveghează ca viaţa celor pe care îi conduc să fie cât mai puţin expusă pericolelor.
Trebuie să reţinem şi să ne reamintim de contribuţia majoră economică, culturală şi sportivă adusă la dezvoltarea oraşului Baia Sprie de către mineritul existent pe teritoriul acestui oraş de-a lungul timpului, în mod special în ultima jumătate de secol.

ing. Teodor BENE

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.