În Târgu Lăpuș, s-a închis podul din centrul orașului

0
241

De vineri, 25 octombrie, circulația pietonilor și a autovehiculelor este oprită pentru o perioadă nedeterminată. Lucrările începute cu două luni în urmă au ajuns la momentul când sunt necesare lucrări ample de extindere, va fi mai lat cu peste doi metrii iar structura va fi înlocuită și întărită.
Pentru cetățenii care au probleme de rezolvat la primărie (pentru cei care vin din centrul orașului), ori cei care vin cu diverse treburi din localitățile învecinate, această măsură constituie un impediment major, în special pentru cei care se deplasează pe jos.
„Situația actuală trebuia să aibă și o ieșire. Așa că, cea mai la îndemână a fost de a pune în circulație două microbuze din cadrul primăriei pentru a face naveta între Primărie și Hotelul de dincolo de pod, ocolind pe la noul pod, cam 2-3 km. Ne-am gândit, în primul rând, la persoanele vârstnice și bolnave, pentru care și așa, deplasarea pe jos se face anevoie. S-a discutat cu constructorul și despre construirea unei pasarele dar se pierdea mult timp din spațiul alocat terminării podului. Cred că e soluția ideală venită în sprijinul cetățenilor” – precizează primarul Mitru LEȘE.
Cele două microbuze vor circula din oră în oră, sau de câte ori este necesar, între Primărie-parcare și Hotel-parcare, în mod gratuit, între orele 8-12, de luni până vineri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.