Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură ne informează că 719.895 de fermieri români au fost autorizați pentru efectuarea plăților regulare aferente anului de cerere 2019, ceea ce reprezintă 85,25% din numărul celor eligibili la plata regulară, cu suma totală de 597,20 milioane euro. Plățile se vor derula în ritm susținut, astfel încît beneficiarii să primească banii cuveniţi în timp util. Reamintim că, în perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăți în avans de 1,319 miliarde euro.
În judeţul Maramureş, au fost autorizaţi pentru efectuarea plăţilor regulare de 27.371 de fermieri, cu suma de 12.328.473 euro, adică 58.365.227 lei. Banii vor intra în conturile fermierilor în următoarele săptămîni, sau la începutul anului 2020. Reamintim că, în lunile octombrie şi noiembrie, 27.590 de fermieri din Maramureş au primit în avans suma de 27.031.758 euro, adică 127.509.261 lei.
În total, subvenţia de la APIA pe 2019 pentru cei 27.500 de fermieri este de aproape 40 de milioane euro, adică 186 milioane lei.
Ne-a informat Florin-Ioan Urs, directorul executiv al APIA Maramureş.