Jandarmul Daniel Lazăr, “ambasador al Maramureşului” în Afganistan (I)

0
1979

Daniel Lazăr este primul jandarm maramureşean, ajuns în misiune în Afganistan. Pe lângă perseverenţa în a se specializa în domeniul unde lucrează, Daniel Lazăr e caracterizat şi de mult curaj, dovadă că în 2011 a participat la prima sa misiune din Afganistan, acolo unde simţi la tot pasul cât de valoroasă e viaţa şi cât de fragilă e, pentru că în orice moment rişti să fii înghiţit de moarte. În 2018 a acceptat o nouă provocare în Kabul, “acel pământ care a înghiţit atâtea suflete”. Daniel Lazăr şi-a îndeplinit cu succes activitatea de pe pământul afgan. În plus, încă de la prima sa deplasare în Afganistan a reuşit să devină un ambasador al României şi al Maramureşului, relatând că, la finalul primei sale misiuni, “toţi cei peste 120 de internaţionali” ştiau ce e “Şomcuta Mare”. Oraşul Şomcuta Mare este localitatea natală a lui Daniel Lazăr. Jandarmul a terminat studiile la Facultatea de Drept și Administraţie Publică din cadrul Universităţii Bucureşti. Din anul 2005 face parte din cadrele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş. Daniel Lazăr a absolvit mai multe cursuri şi stagii de pregătire şi perfecţionare în domenii precum: prim-ajutor, antidrog, arme şi substanţe periculoase sau tehnici de supravieţuire şi răspuns în diferite situaţii, care i-au completat experienţa personală şi profesională.

Mentor pentru forţele militare afgane

R: Sunteţi unul din jandarmii maramureşeni care au deja câteva misiuni în străinătate. Unde au fost aceste misiuni şi cum a început povestea lor?
D.L.: Într-adevăr, în 2011, am participat la prima mea misiune, fiind și primul jandarm maramureșean ajuns în Afganistan. Pe o perioadă de 7 luni, am mentorat şi pregătit forţele militare afgane în Centrul național de pregătire a viitorilor polițiști afgani din Wardak, cea mai mare bază de instrucţie din Afganistan, de la acea dată.
R: Ce v-a determinat să acceptaţi o astfel de misiune?
D.L.: Dacă în zilele noastre, să câştigi din meseria de jandarm mii de euro pe lună este de-a dreptul utopic, atunci da, nu este deloc de neglijat confortul financiar care ţi-l oferă o astfel de misiune. De altfel, lumea în care trăim se învârte în jurul profitului şi al banului și nu acceptă că într-un om sau într-un militar poate exista și sentimentul de sacrificiu. Aşadar, curajul şi excentricitatea nu au fost motive suficiente pentru a mă determina să plec într-un mediu în care vezi şi auzi că se moare aproape în fiecare zi.

Printre gloanţe şi suferinţă, i-a învăţat pe internaţionali despre Şomcuta Mare

R: În prima misiune din Afganistan aţi pregătit viitorii poliţişti. Cum a fost această experienţă?
D.L.: Din prima mea experienţă afgană am ră­mas cu multe amintiri plăcute. Prieteniile legate în sutele de ore de pregătire, în concursurile la care participam cu internaţionalii, în cele câteva ore pe săptămână de gardă pentru securitatea bazei, la mesele organizate în cinstea zilelor naţionale şi sărbătorilor diferitelor naţii, nu se uită uşor. De altfel, a fost un bun prilej de a deveni “ambasador” al ţării noastre şi al Maramureşului, pentru că la finalul celor 7 luni, credeţi-mă, toţi cei peste 120 de internaţionali ştiau ce e aia “Şomcuta Mare”.
R: Care e nivelul poliţiştilor afgani în comparaţie cu cel al românilor?
D.L.: Nu cred că se poate face o comparaţie corectă între cele două instituţii, pentru că este evidentă diferenţa dintre cele două ţări. Atât Afganistanul, cât şi România se confruntă cu probleme de corupţie, mediocritate sau incompetenţă, dar la un alt nivel. Problema cea mai gravă în rândul forţelor afgane este uşurinţa cu care un militar trece de la jurământul depus în apărarea drepturilor şi intereselor naţionale la riposta împotriva propriilor colegi. Am au­zit de nenumărate cazuri în care simpatizanţi ai grupărilor teroriste s-au înrolat în rândul forţelor de ordine pentru a obţine informaţii sau chiar pentru a deschide focul în secţii de poliţie sau locuri publice, unii ca o consecinţă a radicalizării, alţii ameninţaţi cu uciderea lor sau a membrilor familiei din care fac parte.

O nouă misiune… în Kabul

R: Apoi v-aţi întors acasă şi iată că anul trecut aţi acceptat o nouă provocare. De data aceasta care a fost misiunea dvs? Cât timp aţi petrecut aici?
D.L.: Reîntors pe acel pământ care a înghiţit atâtea suflete, am retrăit pentru o clipă prima misiune. Mă aşteptam ca acel film să continue, însă de această dată experienţa mea afgană a fost complet diferită. Timp de aproape 7 luni misiunea mea în Kabul a fost de a asigura protecţie pe rutele de deplasare şi în locurile unde alţi colegi români ofereau instruire, consiliere şi asistenţă reprezentanților Colegiului de Stat Major al Poliției Afgane.
R: Cum decurge o zi într-o astfel de misiune?
D.L.: Misiunea în sine înseamnă ceva mai mult decât „urcăm în mașini, ne deplasăm din punctul A în punctul B, ne facem treaba și ne întoarcem”. Totul începe cu 2-3 zile înainte de deplasarea efectivă. Sunt aprobări de obţinut, de verificat starea drumurilor din punctul de vedere al atentatelor, disponibilitatea forțelor de securitate şi a echipajelor medicale de a-ți sări în ajutor, dacă s-ar impune. Se fac instructaje şi simulări despre felul în care poţi riposta în cazul diferitelor tipuri de atacuri, care diferă în funcţie de rutele pe care mergi şi obligatoriu se verifică toată dotarea: mașini, armament, muniții, kituri de prim ajutor, echipamente de protecție, stații radio, hărți, rute de deplasare etc. În ziua „0” iei pe tine echipamentul de protecție, staţia radio, armele şi muniția aferentă, cam de 22 kg în total, te urci într-un MaxxPro de 21 de tone, în care, deşi este de mărimi impresionante, beneficiezi de un spaţiu extrem de mic și toate astea la temperaturi de peste 30 de grade, într-o capitală cu un haos în trafic de neimaginat și un pericol de atentate atât de vizibil încât începi să-l ignori. (Va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.