La Remetea Chioarului • Proiect în sprijinul comunității rome

0
22

Comunitățile rurale au nevoie de un imbold ca să se poată dezvolta, iar pe lângă impulsul financiar, absolut necesar, mai e nevoie și de stimularea comunității.
La Remetea Chioarului, unde ASSOC implementează un proiect în favoarea localității și îndeosebi în sprijinul comunității rome, rezultate bune se văd după doi ani de la demarare. Încurajați de acest proiect și cu experiența dobândită, specialiștii asociației și-au propus să vină și în sprijinul altor sate maramureșene, accesând o linie de finanțare prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 pentru zona Mireșu Mare.
O echipă de experți din ASSOC va depune spre finanțare un proiect care are ca obiectiv oferirea de suport pentru un număr de 500 de persoane din Mireșu Mare și Satulung, aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea unor măsuri de dezvoltare locală și județeană, care să contribuie la creșterea accesului la servicii sociale integrate, precum și la creșterea nivelului de satisfacție cu privire la calitatea acestora.
Modelele vor fi inspirate din Norvegia, unde, în perioada 16-19 februarie 2020, reprezentanți ai comunei Mireșu Mare și ASSOC, vor participa la o activitate comună pentru pregătirea propunerii proiectului „Prezent și viitor în satele maramureșene”, ce va fi depus în cadrul apelului 4 din Programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.
Interesul echipei este de a contribui la creșterea accesului grupurilor dezavantajate la servicii sociale, precum și la creșterea calității serviciilor sociale. Se intenționează derularea unor activități de suport pe linie de asistență socială, educație, sănătate, ocupare și locuire care să implice și administrațiile locale din Mireșu Mare și Satulung.
Proiectul sprijină inițiativele de consolidare a cooperării la diferite niveluri între entitățile publice și societatea civilă, între entitățile din România și din Norvegia, promovând și un partener cu experiență relevantă norvegian, Focus Care Academy LTD. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.