Ion Petreuș – un miracol firesc

0
77

Ieșirea la lumină a Fraților Petreuș în lumea noastră, de pe văile Maramureșului Voievodal, a însemnat o schimbare profundă în perceperea folclorului muzical, o încredere în averea muzicii care ne însoțea viața. Din pruncie mi s-a dat să fiu în preajma horilor de pe Mara, a ceterașilor care tulburau cerul sufletelor noastre. Am fost la nunți, la botezuri, la stână, la jocul din sat, unde cânta o ceteră, era o zongură, care însoțeau veselia. Era un calm strămoșesc în atmosfera provocată. Mie îmi plăceau feciorii-nuntași, care horeau în fața mirilor când mergeau la biserică. Se alegeau voci mai armonizate care sporeau puterea evenimentului. Mai erau ceterași vestiți prin satele noastre. Care aveau o arie de manifestare pe câteva sate. Măreția unei petreceri era dată și de notorietatea ceterașului. Așa mi-am petrecut prima tinerețe. O viață muzicală preluată de la alții.
Între timp, în Maramureș se pregătea ieșirea dintr-o crisalidă în care s-au plămădit sunete, nu fluturi. Au coborât, de sub Măgura Glodului, doi tineri, au trezit Maramureșul din calmul veacurilor. Întruchipau tocmai spiritul care se cerea cunoscut. În Maramureș, în țară și în lume. Au fost numiți ambasadori, mari interpreți. În fond, Ion și Ștefan, apoi li s-a alăturat sora lor, Ioana, erau miracolul firesc al Maramureșului, care s-a cerut întrupat. În primul rând au fascinat Maramureșul, noi cei de pe văi, am socotit că ei sunt fondul nostru principal de exprimare prin vioară și cântec. Îmi aduc aminte de un spectacol al lor de la Desești, când spectatorii au forțat ușile căminului cultural. Era o dovadă limpede că maramureșenii se căutau pe ei. Și s-au găsit în Frații Petreuș. Darurile personale corespundeau cu ceea ce gândeam dar nu puteam rosti.
Uluitor de repede au cucerit țara. Apoi lumea. Au fost în preajma piramidelor egiptene, au stat pe malul Nilului, au cucerit inimile românilor din Statele Unite și Canada, au fost de­semnați Cavaleri ai Ordinului Artelor și Literelor în Franța. Toate acestea, și multe altele, stau scrise într-o carte neterminată, blocată de împrejurări pe care nu le mai evoc. Cartea se intitulează Frații Petreuș – un miracol firesc, și partea scrisă a fost citită de Ion Petreuș. Cu Ion aveam haiducii cotidiene. El fiind un șarmant povestitor, nu a fost greu să mă îndemne a-mi pune pe hârtie admirația mea pentru ei. Mi-a dăruit și un caiet dictando, cu coperți albastre, un fel de jurnal al drumurilor lor prin țară și prin lume. Cu Ion îmi recuperam tocmai taina cântecului cu identitate. Era isteț, curajos cu vocația simplității unice. Vocea lui te făcea să crezi că și tu poți cânta ca el, dar era frumoasa și râvnita eliberare prin cântec a celui care ascultă. A cules texte din auzitele satului, dar s-a încumetat, cu forțe proprii, să fie o verigă concretă în nașterea poeziei populare. I-a reușit de minune.
Nu de puține ori am fost în satul lor natal, Glod, avându-i acolo pe colegii mei de pedagogică, Petru Albu și Ion Tușnea. Unde l-am întâlnit și pe Hotea lui Năvală. Într-o iarnă, mergând pe jos, din Slătioara m-a luat Ștefan cu sania trasă de cai. Apoi seara l-am cunoscut pe tatăl lor, Pătru Petreuș – Codrea, care era constructor de viori. O, câte povești mi-a spus, despre plecarea în lume a fiilor lui. Ion mi-a fost prieten mai aproape, deoarece mi se potrivea vârstei pe care o purtam. Ștefan a rămas un nobil tăcut, vorbind vioara în locul lui. Vocea lui Ion este particulară, ca o sumă a înaintașilor anonimi. El s-a întrupat din strigături și doina de jale. Horile, interpretate într-un timbru propriu, au fost seducția personalității lui. Avea fața luminată de merele din spatele casei, știa lecția suferinței, avea harul răbdării și al nădejdii.
A învățat de la nunți sau jocurile de la șură, să improvizeze în funcție de împrejurări și să dea replici prin strigături. Mi-a spus că la o nuntă, spre dimineață, i-a venit să facă o strigătură, asumată apoi de alții: „Până cântă Petreușii/ Nu vă temeți nu vin rușii.” Doamne Ioane, cum se joacă vremea cu noi! Se vede că și marii interpreți sunt mai liniștiți în veșnicie. Mai ales când memoria este respectată de urmași. Cum este Festivalul de folclor care-ți poartă numele, care începe astăzi. Cinste Ansamblului Național „Transilvania”! Ioane, ne este dor de tine! Pe vremuri, Ștefan Marinca, un mare susținător al spiritului Fraților Petreuș, scria despre Ion din Irlanda; „El nu mai este, dar cântecele sale, amestec fermecător de bucurie și melancolie, vor dăinui câtă vreme Maramureșul își va păstra identitatea.”
Așa s-a întrupat legenda. Mare noroc are Maramureșul cu asemenea oameni. Dar și ei cu Maramureșul!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.