De multă vreme încoace citesc articole care ne plasează printre cei din urmă în Europa. Pe toate planurile. Nimic nu avem bun în țară. O ofensivă, din multe părți, caută să ne facă cei mai slabi, cei mai nepricepuți, lipsiți de civilizație, fără educație, deci proști. Culmea, apelativele dezonorante vin din partea noastră, a românilor care scriu prin gazete, bloguri, ori comentarii cu nume ascuns. Un expert în relații publice scrie într-un cotidian central “că suntem o prăpădită de națiune de la marginea Europei.” Citând un personaj al lui Umberto Eco, autorul de Dâmbovița mai adaugă că patriotismul este ultimul refugiu al lașilor. Fără nici un respect pentru instituția academică, sunt date nume din fruntea acestei prestigioase instituții naționale, care i se par dăunătoare pentru vremea asta. Ba cu nerușinare sunt amintiți Eminescu, Iorga și Cioran, în eșalonul refugiaților în lașitate.
Mare-i grădina Ta, Doamne! Când aude vorbind de țară, “picioarele se fac de gelatină, stomacul începe să se învârtă, capul parcă vrea să-ți plece de pe umeri.” Sunt taxați cei care se înfășoară în tricolor, gestul fiind o justificare a mistificării istoriei. Este lovită fără argumente știința istoriei, care ar ascunde fenomene și momente din trecutul nostru, mai îndepărtat sau mai apropiat, pentru a ne apăra prestigiul țării. Și ca acest expert în relații publice, Marius G. (nu-i fac publicitate, iar textul meu nu este polemic, ci constatativ) sunt mai mulți. O variantă ar fi să nu-i luăm în seamă. Să-și răcească gura până la Crăciun. Dar nu-i o soluție bună. Bunul simț nu are ce căuta în situația în care ești batjocorit. Și încă de ai tăi. Nu mi-am făcut din sentimentele dobândite prin lecturi și educația de acasă și școală o poveste de șezătoare, ci este un crez că aparțin unei case, unei familii, unui sat, unui ținut și unei țări. Cu valorile lor. Dacă acesta este un păcat, îl duc cu mine până dincolo de moarte.
Trebuie să fie cineva, cât mai mulți, să le spună acestor exaltați că măsoară greșit realitatea. Nu-i o greșeală să faci parte dintr-un neam, deoarece văd că alții, mai umblați prin democrații, își respectă cu sfințenie simbolurile naționale. Am fost și am văzut. Simțim că se schimbă lumea. Care-i soluția? Să renunțăm la ce avem, la părinți, la pământ, la valorile care ne dau identitatea? Oricum se lucrează la multe deposedări naționale. Unele au reușit din plin. În numele cedării de suveranitate, conform înțelegerilor din clubul european. La care am aderat de bună voie. Dar steagul globalizării nu flutură cu atâta mândrie cum ar vrea unii. Ați văzut ce s-a întâmplat cu Italia la începutul pandemiei? A fost lăsată singură. Singurătatea unei țări este imposibilă. Mai ales în lumea de astăzi. Mulți am căzut în defetism, nu mai avem încredere în noi, tot ce fac alții este bine, tot ce este românesc este prost, corupt ori de mântuială. Toate acestea se află pe la noi, dar nu în măsura de a fi rușinea lumii.
Umblați prin țară și veți vedea că avem motive de mândrie, avem oameni de calitate, fac lucruri unice, care nu se lasă duși de vânturile venite din mintea unor personaje suspendate de realitate. Sunt români care clădesc țara după schița noilor vremi. Ba mai contribuie substanțial și la viața economică a altor țări. E adevărat, cam încet, dar asta este o altă poveste. Respect opiniile altora, dar asta nu înseamnă că voi semna pentru evacuarea din propria casă. Ca orice popor și românii au dreptul de a exista în istorie, prin a avea încredere în noi. Cei care au îndoieli asupra devenirii noastre se pot întoarce în istorie și vor afla pilde de jertfă, care intră în compoziția sufletească a locuitorilor acestor locuri. Cartea „Din psihologia poporului român”, semnată de D. Drăghicescu, prima mare monografie asupra sufletului românesc, apărută la începutul veacului trecut, poate fi un punct de plecare pentru a ne pricepe mai bine. Este temelia pe care se urzesc alte cercetări care au înregistrat schimbări radicale prin vreme. Autorul și-a luat doctoratul la Sorbona, sub îndrumarea lui Emile Durkheim, fiind primul român titrat în sociologie, la Paris.
Trăim vremuri cutremurate și pentru noi. Mulți dintre semenii noștri, români, au plecat din țară. Cei care am rămas aici avem rost de a prezenta lucid țara. Cu bune și cu rele. Să dovedim că nu suntem o prăpădită de națiune de la marginea Europei. Că avem istoria care ne-a adus aici. Și care trebuie învățată cinstit la școală și nu alungată din sala de clasă. Nu-i pricep pe acești oameni politici ai timpului nostru, care își refuză propria istorie. Este strigător la cer să aud că ea va fi materie opțională. Nu prea dau crezare conspirațiilor, dar prea se leagă unele lucruri recente. Domnilor, ieșiți din vârtejul cotidianului și al intereselor politice și financiare și veți vedea că nu suntem rușinea Europei. Ar fi bine să o spuneți, în campania electorală. Mai ales că vorbiți în numele poporului român, din care faceți parte. Dacă nu ați lipsit de la orele de istorie.
