Am avut șansa să măsor distanța dintre Europa și America! Și am constatat că este de lungimea unui Ocean. Cineva a sesizat că distanța dintre Europa și America e ceva mai mică decât cea dintre America și Europa. Vechiul continent este mult mai atașat din motive economice, geopolitice și de suflet întemeietor de America, decât invers. De aceea preocupările, agitațiile europene pentru alegerile americane sunt firești. Poate se fac pariuri pe care nu le știm. Oricum, există emoție și încordare. Am citit în presă puncte de vedere ale unor lideri europeni care comentează, cu diplomație, alternativa: Trump sau Biden? Ministrul german de Externe, Heiko Maas, crede că America se află în fața unui nou început în relațiile transatlantice. Zice diplomatul de la Berlin: „Noi, germanii, am învățat un lucru de la SUA în ultimele decenii, democrația are nevoie de reguli acceptate de toți reprezentanții săi. Asta înseamnă că există nu numai învingători străluciți, ci și buni învinși. Asta presupune cultivarea unei relații civilizate cu democrații. Acolo unde cei care gândesc diferit sunt transformați în dușmani, democrația are de suferit.”
În timpul campaniei electorale americane, în Europa s-au auzit voci franceze, italiene și germane, care erau preocupate de obiectivele europene de securitate. Același diplomat german spune: „Doar o Europă care face eforturi pentru a-și îngriji în mod independent propriile interese de securitate va rămâne un partener atractiv pentru SUA în viitor.” Acest orgoliu european a fost determinat și de atitudinea lui Trump față de sprijinul militar pentru Europa pe principiul: până ajungem noi, rezistați singuri. Ori: mai puneți și voi bani pentru apărare! România s-a conformat. Americanii încă mai au forțe militare pe vechiul continent. Și în România. Președintele francez a spus-o mai direct: „Un aliat pe care îl iubim este un aliat pe care alegem să îl iubim. Nu îl iubim pentru că suntem total dependenți de el.”
Deci, Europa a înțeles că are nevoie de autonomie față de America. Dar viitorul relațiilor transatlantice va ține seama de politica față de China. Și Trump și Biden cred că afirmarea Chinei reprezintă marea provocare strategică pentru SUA în următorii ani. Dar România? Toți știm și credem că România este în Europa. Zburdăm și zburăm prin Europa cu păreri și presupuneri. Dar mă interesează relațiile directe, bilaterale. Adică noi și America. Din jurnalul meu din ultimii ani am extras însemnări din care rezultă că România s-a bucurat de mai multă atenție din partea ultimilor președinți republicani, George W. Bush și Donald Trump, decât din partea democratului Barak Obama. Care nu prea era interesat de politica internațională, în general, deci nici de Europa.
Istoria spune că Bill Clinton a venit la București să ne consoleze că nu am fost primiți în NATO în primul val. După cinci ani, a venit George W. Bush pentru a ne asigura că vom fi incluși în al doilea val. Și așa s-a întâmplat. Suntem martori că Administrația Trump a acordat României sporite garanții de securitate, prin prezența militară americană. La care se adaugă investiții în infrastructura rutieră și energetică. Strategii americani au știut să valorifice poziția geostrategică a României față de Rusia și Orientul Mijlociu. Nu cred că Joe Biden, dacă ajunge la Casa Albă, ar modifica această orientare, deoarece opțiunile strategice, pe termen lung, ale SUA nu se schimbă așa ușor. Un oficial american a spus, recent, la noi acasă: „Cred că relația noastră cu România este extraordinară. Parteneriatul nostru strategic este profund durabil.”
De aceea suntem și noi conectați la Bătălia pentru Casa Albă, care va fi transmisă, la noapte, de multe televiziuni din România. Vom vedea și noi cum doi seniori americani s-au înfruntat pentru a câștiga locul celui mai puternic om din lume. Președintele celor cincizeci de stele. L-am întrebat pe Marco, vecin cu Joe Biden în orașul Willmington, cine va câștiga alegerile americane. Ca un independent ce este, m-a îndemnat să urmăresc finalul campaniei electorale. Eu cred că el are în gând câștigătorul.
