În Baia Mare și Borșa, s-a suspendat activitatea la doi agenți economici

0
68

În perioada 11-12 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu inspectori din cadrul Departamentului de Supraveghere Piață RAR București, au desfășurat două acțiuni pe linia verificării respectării prevederilor OG 82/200 și a Legii 241/2005.
Aceste acțiuni au avut ca scop prevenirea și combaterea evaziunii fiscale precum și pentru protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicit cu piese auto noi și second-hand.
Au fost verificați 5 operatori economici, din Baia Mare și Borșa, care derulează activități de reparații a vehiculelor rutiere și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.
În urma verificărilor, s-au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea temporară a activității celor doi agenți economici până la intrarea în legalitate.

Aproape 10.000 de țigări confiscate

Joi, 12 noiembrie, polițiștii specializați în combaterea contrabandei au identificat în trafic un autoturism utilizat la transportul de țigarete de contrabandă.
La volan a fost identificat un bărbat, de 34 de ani.
În urma verificărilor, au fost ridicate din autoturism 9.860 țigarete, de diferite mărci, provenite din contrabandă, în valoare totală de aproximativ 5.900 lei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea identificării tuturor participanților la activitatea infracțională.

Acțiuni de verificare

La activitățile desfășurate joi, 12 noiembrie, au participat 143 polițiști din cadrul IPJ, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și reprezentanți ai ISU, ANPC, DSVSA, OPC și ITM Maramureș.
În cadrul celor 13 acțiuni, au fost verificate 141 societăți comerciale / persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1.642 persoane și au fost verificate 307 de mijloace de transport, din care 85 de transport public în comun și 21 de operatori autorizați / transportatori de persoane.
În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 171 sancțiuni contravenționale: 159 – pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, o sancțiune – pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea și 2 – operatorilor economici pentru desfășurarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.
Valoarea amenzilor aplicate a fost de peste 27.000 lei.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri, echipajele de poliție și jandarmerie au verificat și modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23-5.
Au fost depistate 9 persoane care nu au respectat măsurile privind deplasarea/libera circulație. S-au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.500 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.