În acest moment, biserica de lemn din satul Buteasa, datată în anii 1800, e o ruină ce sugerează că nu mai rezistă o iarnă. Apare în lista monumentelor istorice maramureșene, nu în prima categorie, ce-i drept.
Istoria bisericii și a satului sunt legate de Cetatea Chioarului, deservită de săteni, peste secole. Satul Buteasa e atestat în 1424, prima biserică, cu sat cu tot, ar fi ars la un asediu turcesc asupra cetății, în anul 1565.
Satul a renăscut, iar în 1680 se vorbea deja de o altă biserică. În fine, după vizita aici a episcopului de Făgăraș și de Alba Iulia, se construiește cea de-a treia biserică, aparent cu câteva elemente ce s-au regăsit în această biserică actuala, încă palpabilă, dar care aparent ar fi deja a patra variantă. Datarea elementelor de lemn, conform paginii dedicate de Wikipedia, evidențiază că “Raportul de analiză dendrocronologică pentru Biserica din Buteasa a fost realizat în anul 2019 de arheologii Boglárka Tóth și István Botár secondați de colaboratorul lor Denis Walgraffe, în laboratorul ANNO DOMINI DENDROLAB”.
Concluziile studiului: “Data de construcție a bisericii sunt marcate din elementele naosului, pronaosului, turnului, pridvorului vestic și a celor din șarpantă. Datarea acestora este uniformă, copacii folosiți au fost tăiați în iarna anilor 1882/1883, vara anului 1883 și iarna anilor 1883/1884. Pe baza acestor date biserica a fost construită în 1884 (sau în maxim doi ani după aceasta). Pentru construcția bisericii, mai ales în altar s-au folosit însă și elemente care provin din stejar doborâți în iarna anilor 1801/1802. Având în vedere faptul că datările acestor elemente secundare sunt uniforme, ele provin dintr-o clădire anterioară, pe baza elementului profilat – presupus cornișă – poate chiar dintr-o biserică anterioară. Căpriorul vestic datat aparține unei alte construcții, credem sacre/biserici, datarea ei fiind mai timpurie în jur de 1702 sau câțiva ani după.”
Revenim în prezent și constatăm, cu tristețe, că „Pasărea Phoenix” a obosit să mai renască, în Buteasa.
