Comisari de la Protecția Consumatorilor, acuzați de corupție

1
216

Mare atenţie la modul în care îşi desfăşoară activitatea comisarii de la Protecţia Consumatorilor. Recomandarea a fost făcută de primarul comunei Săcălăşeni, Emilian Pop.
Preşedintele Asociaţiei Comunelor din Maramureş a lansat ieri, 29 martie, acuzaţii grave la adresa instituţiei care se ocupă de drepturile consumatorilor. Primarul îi acuză de fapte de corupţie pe unii angajaţi şi spune că abaterile acestora au ajuns şi la urechile conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
“Aş vrea să aduc în atenţie comportamentul celor de la OPC. Discutăm de strategia anticorupţie, atâta timp cât Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor îşi permite la scară largă să comande ce are nevoie funcţionarul din OPC pentru familia lui. Dacă trebuie o fac şi cu nume. Sunt dovezi. Este o instituţie fără cap” – a declarat primarul Emilian Pop în faţa autorităţilor maramureşene, a şefilor de deconcentrate şi a primarilor.
Alesul local a continuat în aceeaşi notă şi a declarat: “Aveţi mare grijă. Ceea ce se spune despre primarii corupţi, orice breaslă din ţara asta are o etichetă, de regulă nu e pozitivă. Din păcate, eticheta aceasta o pune cetăţeanul şi datorită unui sector de activitate, că-i OPC sau altă instituţie. Aceste lucruri se întâmplă cu regularitate. Atenţie la OPC. O ştie şi preşedintele ANPC, am discutat şi cu el. E cazul să avem grijă de Maramureş. Aveţi grijă de domeniul în care activaţi”.
De cealaltă parte, comisarul-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş, Dacian Manoliu, susţine că nu are cunoştinţă despre problema semnalată de primarul din Săcălăşeni. De altfel, şeful instituţiei a absentat de la şedinţa Colegiului Prefectural, pe motiv de concediu medical.

1 COMENTARIU

  1. Domnule Emilian Pop, Preşedintele Asociaţiei Comunelor din Maramureş CAND VA INDURATI SA DATI REZULTATELE DE LA COMUNIADA fiindca nu stim nimic! Noi, parintii ne-am sacrificat ziua de sambata si implicit week endul, am fost cu copiii la sute de km iar acum taceti milc! Multumim pentru pizza, fie ea si cu insemnele unguresti, dar VREM REZULTATELE! Nici Inspectoratul scolar n-a transmis nimic! Pacat! La anul am de gand sa nu-mi mai las copilul! Bataia de joc e evidenta!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.