În perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vînt puternic şi căderi masive de zăpadă, ANSVSA recomandă asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii. Asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare cantitativ...

La sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost făcută o analiză a anului agricol 2017 şi au fost stabilite principalele obiective realizabile în anul 2018. Ministrul Petre DAEA a precizat că există mai multe programe gestionate de MADR. Directorul General al Agenţiei Naţionale de...

În primul ciclu de producţie, s-au înscris 4.397 de beneficiari, iar în ciclul al doilea, 3.627 de beneficiari. După primul an de implementare (2017), au fost livrate pe piaţă 50.000 de tone de roşii proaspete de către 8.024 legumicultori beneficiari ai programului, suma plătită...

Anul trecut, 2017, a fost foarte bun şi pentru judeţul Maramureş în ceea ce priveşte agricultura. Vremea prielnică i-a ajutat pe fermieri, care au obţinut recolte mai mari faţă de anul precedent. Astfel, depăşiri ale productivităţii s-au înregistrat la porumb, floarea-soarelui şi rapiţă. Nici la...

• Pînă în 31 ianuarie 2018 inclusiv, la APIA Maramureş, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie - 31 decembrie 2017 (trim. IV 2017). Ajutorul de stat se acordă sub formă...

Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru producerea cărnii de porc, pentru creşterea, îngrăşarea şi livrarea porcilor din rasele Bazna sau Mangaliţa către un procesator. Ajutorul de minimis este de 250...

Modificarile legislative şi scumpirile excesive au cauzat un dereglaj pe piaţa lemnului, România devenind importator net de buşteni. Romsilva a vîndut masă lemnoasă la licitaţie la preţuri cu 43% mai mari (răşinoase cu 317 lei/mc, fag cu 238,5 lei, stejar cu 388,06 lei). În...

Autorităţile sanitar-veterinare de stat sînt ghidate în activitatea lor de Programul Naţional Strategic de Supraveghere, Control şi Eradicare al Bolilor, prin care se urmăreşte ca albinele să fie sănătoase. De regulă, la albine apar trei boli importante, ne explică dr. Tiberiu Muzsai, consilier DSVSA Maramureş:...

Ieri, a început o nouă perioadă de primire a solicitărilor de finanţare prin intermediul Submăsurii 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul sesiunii pe 2018 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, care se va încheia în 11 mai 2018. Fondurile europene disponibile...

De ieri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a reluat plata regulară aferentă Campaniei 2017, fiind autorizaţi la plată 16.148 fermieri cu 43,6 milioane euro. Plăţile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie 2017 - 30 iunie 2018. În...
Dr. Sirtoniu Sima - consilier la DSVSA Maramureş

Apicultorii care produc miere pentru vânzare trebuie să respecte anumite reguli care se referă la modul de organizare (persoană fizică sau juridică, dacă vrea să vândă pe piaţa internă ori pe cea externă). Legea stabileşte trei tipuri de comercializare a mierii: vânzarea directă în...

Plăţile pe ţară Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma de 385,4 milioane euro, reprezentînd plata regulară aferentă Campaniei 2017, pentru 576.220 fermieri care au depus Cerere unică de plată. Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) - 106.483.704,11...

Cultivatorii de tomate în spaţii protejate vor beneficia şi în 2018 de schema de ajutor de minimis prevăzută pentru acest sector în Programul de Guvernare. Resursele financiare alocate sînt de 183 milioane lei, reprezentând echivalentul su­mei de 40 de milioane euro şi se asigură...

Păşunatul animalelor domestice va fi permis pe perioada întregului an. Măsura a fost luată printr-o ordonanţă de urgenţă care ridică interdicţia păşunatului în perioada 6 decembrie - 24 aprilie. Guvernul a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă, modificarea prevederilor art. 23 alin.(1) lit.c) din Legea...

Agenţia pentru Finan­ţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea unei noi sesiuni de pri­mire a solicitărilor de finanţare prin intermediul submăsurii 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare se va desfăşura în perioada...

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă lansarea, în perioada 27 decembrie 2017 – 30 iunie 2018, a unei noi sesiuni de primire a solicitărilor de finanţare prin intermediul submăsurii 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Sînt disponibile...
Directorul OJFIR Maramureş, Sorin Pop, la conferinţa de presă

În anul 2017, valoarea plăţilor efectuate către beneficiarii PNDR 2014-2020 din Maramureş a fost de 31.369.842 euro, ne-a declarat ing. Sorin Pop, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR), în cadrul conferinţei de presă la sfîrşit de an financiar. Cea mai solicitată finanţare nerambursabilă...

Joia trecută, în tîrgul de animale şi la piaţa agroalimentară din oraşul Tîrgu Lăpuş a fost dever bun. Intrarea porcilor şi a purceilor era interzisă, din cauza pestei porcine, însă fermierii au vîndut porci şi purcei în alt loc, la ieşirea spre Dej. S-au...

Cea mai mare organizaţie de fermieri din judeţul Maramureş (8.000 de membri), numită Federaţia Asociaţiilor Producătorilor Agricoli (APA) Transilvania, formată din 81 de organizaţii locale, a avut recent adunarea generală de sfîrşit de an. Pe plan naţional, APA este afiliată la Pro Agro, iar...

La sfârşitul săptămânii trecute, crescătorii de albine din judeţul Maramureş, membri ACA, s-au întâlnit în Baia Mare pentru a dezbate problemele cu care s-au confruntat pe parcursul acestui an, pentru a găsi rezolvări posibile şi pentru a se pune la curent cu ultimele modificări...