Am participat la invitaţia domnului Todoran I. Grigore, pastor al Bisericii ”Muntele Sionului” şi secretar al Comunităţii Penticostale a Maramureşului şi Sătmarului la un miting de susţinere a familiilor Bodnariu şi Nan. Cu această ocazie s-au strâns 1.700 de semnături în cadrul unei petiţii adresate Preşedintelui României şi Ambasadei Norvegiei. Da, domnule Iohannis, oamenii vă roagă să faceţi toate demersurile necesare pentru a sprijini cetăţenii români aflaţi în dificultate!
Situaţia celor două familii reprezintă un subiect de o mare sensibilitate, pentru mine, ca părinte, în primul rând! Dumnezeu m-a binecuvântat cu 2 copii şi recunosc cu tot sufletul că ei sunt tot ceea ce am mai scump! Ei sunt motivul pentru care eu trăiesc. Nu voi fi ipocrit să spun că înţeleg prin ce trec părinţii cărora le-au fost luaţi copiii de lângă ei. Nu ştiu, nici unul din noi nu ştie… Aşa că recunosc că fac mari eforturi pentru a îmi păstra pragmatismul în acest caz. Aşa cum era de aşteptat, cazul familiei Bodnariu a polarizat opinia publică din România, iar părerile sunt împărţite. Tot ceea ce ştim însă despre situaţia acestei familii, ştim din presă, nu am văzut niciun raport, nicio anchetă a Serviciului de Protecţie a Copilului din Norvegia. Aşa că în primul rând acuz autorităţile norvegiene de lipsă de transparenţă!!! Oare câte alte familii sunt în aceeaşi situaţie? Iată că începem să aflăm că, din păcate, cazul familiei Bodnariu nu este singular.
Norvegia este un stat modern, cu un sistem de protecţie socială a cetăţenilor bine pus la punct, însă acest lucru nu înseamnă că nu poate face abuzuri. Legislaţia privind dreptul copilului este una dintre cele mai sensibile şi trebuie tratată ca atare. Măsurile trebuie nuanţate şi aplicate specific, de la caz la caz. Da, într-adevăr, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de altfel toată legislaţia europeană ne spune că dreptul copilului prevalează majorităţii celorlalte drepturi şi că protecţia copilului este mai importantă decât dreptul la familie sau la o viaţă privată. Legile din România şi cele din Norvegia sunt aproape identice în această privinţă. Sunt perfect de acord că interesul copilului este mai presus de orice, întotdeauna. Însă, cred că Protecţia Copilului este menită să nuanţeze legea în favoarea copilului, să adopte măsuri treptate în cazurile în care dovezile de abuz asupra copilului sunt neclare sau îndoielnice.
Copiii mei îmi spun, când îi trimit seara să se spele pe dinţi, că sunt rău că nu îi las să se mai joace puţin. Asta mă face un tată rău? Poate un copil la 3 sau la 5 ani să diferenţieze între un părinte bun şi unul rău şi denaturat? Nu cred că poate. De aceea, Protecţia Copilului ARE OBLIGAŢIA ca în situaţiile în care dovezile de abuz sunt incomplete, îndoielnice şi în situaţiile în care este posibil, să îndrume familiile, să ofere consiliere părinţilor şi copiilor, să desfăşoare anchete ample pe o perioadă îndelungată prin care să cunoască specificul şi caracteristicile familiei, luând în calcul şi cultura minoritară din care provine.
Este inacceptabil să te joci cu vieţile oamenilor, aşa că trebuie să existe un demers complet înainte de a recurge la măsuri extreme, de a dezrădăcina familii, de a lua copiii de lângă părinţii lor. Interesul copiilor este în primul rând acela de a fi cu părinţii lor, mai ales la vârste fragede, când au nevoie de mângâierea mamei sau de o îmbărbătare din partea tatălui. Pentru că da, părinţii suferă când nu îşi au copiii alături, iar pentru copii este crunt să fie luaţi pe nedrept de lângă părinţii lor. Ei suferă o traumă emoţională şi psihică care îi va afecta toată viaţa.
Nu, nu sunt de acord cu nicio formă de violenţă, însă susţin că o autoritate precum Protecţia Copilului trebuie să facă tot posibilul să menţină familia unită atunci când este posibil, atunci când dovezile de abuz sunt neconcludente şi se pot aplica măsuri intermediare, nu sancţiuni extreme! Sper ca autorităţile norvegiene să revină asupra deciziei în urma procesului, şi sper ca, pe viitor, Protecţia Copilului din Norvegia să îşi schimbe politica dură de dezbinare a familiilor pe motive neîntemeiate.
Fac un apel la dumneavoastră şi vă rog să facem ceva împreună. Nu vom reda zâmbetul acestor familii, însă le vom trimite un gând bun. Este o rugăminte simplă, ceva ce fiecare poate face. Vă rog să vă rugaţi pentru ei, să puneţi o vorbă bună în faţa lui Dumnezeu pentru ca aceşti copii să îşi strângă iar mama în braţe!
Mulţumesc preotului Milian Bălan, secretar al Episocopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, şi pastorilor Chereji Daniel, Mois Gheorghe, Bârle Vasile, Todoran L.Grigore, Vasile Paul şi Vasile Vanciu, pentru toate rugăciunile şi eforturile lor pentru susţinerea familiilor Bodnariu şi Nan!
Florin Cristian TĂTARU, deputat
