Despre vocaţia prieteniei şi dascăli de neuitat

0
936

În ultimele două săptămâni, Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei  i-a aniversat pe poeţii Vasile Muste (60 de ani), dr. Gheorghe Mihai Bârlea (65 de ani), pictorii Aurel Dan (70 de ani) şi Vasile Bârlea (65 de ani) şi etnologul dr. Mihai Dăncuş, cetăţean de onoare al Sighetului (74 de ani).
Cei 3 aniversaţi săptămâna trecută, pe 10 februarie (gemenii dizigoţi Vasile şi Gheorghe  Bârlea şi Mihai Dăncuş) au adunat în jurul lor aproape o sută de prieteni, rudenii, oameni de cultură şi admiratori, atât din Maramureşul istoric, până dincolo de Tisa (Slatina şi Apşa de Jos), cât şi din Baia Mare. Oficiile de gazdă le-au făcut bunii organizatori: managerul Centrului, Spiridon Pralea şi Ioan Dorel Todea, purtătorul de cuvânt al instituţiei. A fost citit mesajul transmis de primarul Ovidiu Nemeş. Viceprimarul Horia Scubli, vechi prieten al sărbătoriţilor, i-a făcut pe aceştia, dar şi pe cei din sală, să plângă… cu lacrimi de râs! Cu umor au povestit şi ceilalţi prieteni de-o viaţă. Poetul şi ziaristul Gheorghe Pârja îşi amintea de perioada adolescenţei, când era elev la Liceul Pedagogic, iar gemenii cu care s-a împrietenit rapid erau elevi la Liceul Teoretic din Sighet, colegi cu Echim Vancea şi Andrei Făt. Toţi 5 (născuţi la ţară) frecventau cenaclurile literare din Sighet, unde au avut norocul să cunoască mari dascăli şi oameni de cultură, care, împreună cu alţi profesori de la clasă, au contribuit enorm în educaţia şi  formarea lor cultural-artistică: poetul şi pictorul prof. Gheorghe Chivu, prof. Ion Vancea, profesorii  Eracle Titircă, Ion Ardeleanu-Mecena, Ion Ardeleanu–Pruncu. A vorbit despre prietenia nezdruncinată de peste 5 decenii, de faptul că a fost şi coleg de armată cu gemenii. Un alt important om de cultură cu care a lucrat un an, şi căruia îi datorează enorm este chiar Mihai Dăncuş, care l-a făcut şi mai atent la valorile neamului şi ale Maramureşului. Proaspătul pensionar, prof. Andrei Făt din Deseşti se mândrea că atât sărbătoriţii, cât şi mulţi prieteni de seamă ai lor au umblat desculţi prin iarba satelor în care s-au născut, cei 3 mari aniversaţi putând fi modele pentru copilul simplu de la ţară.
Fat,Vancea,ParjaProf. Ion Ardeleanu Pruncu îşi amintea de vremea când elevii de generală, fraţii Bârlea, au venit cu echipa de dansuri de la Năneşti, pe scena sălii Studio, de la Sighet. I-a  remarcat nu doar prin ţinuta lor vestimentară mai mare decât statura lor, dar mai ales prin tropotit, simţul ritmului de dans şi strigăturile rostite, pline de umor: ”Bărbaţii femeilor/ Stau de mine să mă-nsor/ Să nu umblu la a lor!”; ”Nu vă uitaţi că-s micuţi /Şi-o rămas ciucurii scurţi”; ”Cioarecii mei /Cum se uită la femei /şi femeile la ei”; ”Cărăruşă prin mălai /Mi-i  drăguţ Bârlea Mihai / Da de n-a si ca să sie / bun a si şi Vasalie!” (Vasile e mai bătrân decât Ghiţă cu 7 ore!).
Despre anii tinereţii au vorbit cu haz şi poetul Echim Vancea – şef al Bibliotecii Municipale ”Laurenţiu Ulici”, prof. Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureşului, (a preluat conducerea de la Mihai Dăncuş, care a trudit 4 decenii la Muzeu), prof. dr. Ioan Dorel Todea şi poeta Rândunica Petrulescu-Anton (cu toţii, colegi de cenaclu, în urmă cu 4-5 decenii), pr. protopop Vasile Aurel Pop şi Dragoş Şeuleanu (la telefon, din Bucureşti), cetăţean de onoare al Sighetului, fost director general al Societăţii Române de  Radio. Dl Benea le-a oferit sărbătoriţilor placheta aniversară “Roşia Montană 1885”, iar Municipalitatea le-a acordat Diplome de Excelenţă. După alocuţiunile sărbătoriţilor copleşiţi de emoţii şi aminiri de acum mai bine de o jumătate de secol, Gheorghe M. Bârlea a citit două din ultimele sale creaţii poetice, iar grupul vocal-instrumental al Ansamblului MARA (Ileana Matus, Mihai Chiş şi Ioan Godja) a susţinut un scurt recital de muzică populară, dedicat celor trei personalităţi care au contribuit la îmbogăţirea zestrei culturale a Sighetului şi a judeţului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.