Ministerele şi primăriile nu se zbat să obţină granturi europene nerambursabile pentru finanţarea sau cofinanţarea de proiecte publice, cu toate că statul are o politică oficială de atragere a acestor bani. Oare de ce? Pentru că de aici nu iese nici un fel de ciubuc! Consiliile locale, judeţene şi Guvernul trebuie să impulsioneze, prin hotărîri, atragerea de fonduri europene!
Cu toată experienţa sa de comisar european, iată că Cioloş nu reuşeşte să aducă sistemul de gestionare a fondurilor europene pe făgaşul normal. Guvernul nu impune reguli dure în acest domeniu, iar premierul este reţinut, probabil din precauţie politică. Situaţia se arată alarmantă, veniturile atrase din fondurile europene sînt mai mici cu 75% faţă de anul trecut, iar investiţiile au fost realizate doar 29%!
Programele de finanţare pentru ciclul 2014-2020 au întîrziat doi ani, iar platforma de licitaţie încă nu este funcţională – acum se lucrează la ea. Nu spunem că Cioloş ar fi pionul negru: atragerea de fonduri comunitate presupune pregătiri de cel puţin doi ani, se porneşte de la strategia de dezvoltare, se întocmesc studii de fezabilitate, se ajunge la proiecte, licitaţii, diriginţi de şantier, executarea şi recepţia lucrării… Investiţiile întîrziate din perioada 2007-2014, care n-au fost terminate pînă la 1 august 2016, vor fi suportate din bugetul local/judeţean/naţional (aşa vine pedeapsa).
La autostrăzi, situaţia este rea. Firmele de construcţii nu vor să lucreze cu bani europeni – şpaga pe care trebuie să o dea este prea mare. Preferă să abordeze proiecte mici, pe bani locali, unde licitaţia la preţ de dumping poate fi suplimentată. Preţul unul kilometru de autostradă în România ajunge la 28 de milioane de euro, iar în alte ţări nu trece de 7 milioane de euro. Realizarea de studii de fezabilitate viabile este punctul de repornire, iar cele vechi să fie aruncate.
Sînt ultimele zile de procesare a tranşelor de plată pentru beneficiarii trecuţi pe tranziţie şi cu termen de finalizare a investiţiei la 31 iulie 2016. Ciclul de finanţare 2014-2020 are întîrziere, stadiul depunerilor de proiecte în Maramureş este modest (127 de proiecte, cu 15 milioane euro) şi cuprinde investiţii de infrastructură la scară mică, un drum, o grădiniţă, un cămin cultural renovat… Submăsurile pentru investiţiile de infrastructură mare ar fi posibil să fie demarate la toamnă. O hotărîre de Guvern/Consiliu judeţean/Consiliu local poate debloca investiţiile.
Situaţia ar fi mai bună la fondurile pentru stimularea economiei bazate pe cunoaştere şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii prin programe operaţionale regionale. Sumele alocate sînt mici, puţine firme ajung să beneficieze de aceste fonduri.
Cursurile de pregătire profesională şi pentru calificarea resurselor umane întîmpină piedici birocratice. Cînd decontează transportul, cursanţii depun acte după acte şi cu greu îndeplinesc condiţiile. Pentru a cumpăra un utilaj nou, nu-i suficientă factura, ci trebuie declaraţie, fotografie, seria, numărul… Abia după ce achiţi 80% din valoare, ţi se restituie avansul de 20%. Decontările se fac după un an sau chiar doi, ceea ce destabilizează firmele.
Gestionarii fondurilor europene îşi iau precauţii exagerate, din teamă să nu le fie imputate cheltuielile. Şefii ţării ar putea să fluidizeze aceste programe, responsabilitatea pentru realizarea proiectului fiind a beneficiarului, nu a evaluatorilor. Dar teama de răzbunările politice îi timorează pe directorii executivi, vor fi şicanaţi la toamnă, imediat după alegeri, aşa că îşi protejează postul.
Lupta politică influenţează negativ gestionarea fondurilor europene. Instabilitatea Guvernului tehnocrat (mai are cîteva luni de mandat) este o frînă în calea devoltării. Domnilor, apăsaţi acceleraţia pentru dinamizarea investiţiilor cu fonduri europene!
