Din când în când, personalitatea istorică a lui Pintea Viteazul este supusă reevaluării; asta în ciuda faptului că de trei secole posteritatea l-a legitimat ca exponent al „nobililor de opincă”, indisolubil legaţi de aspiraţiile sociale şi naţionale româneşti.
Pe lângă faptul că imaginea i-a fost viciată de acei epigoni supranumiţi „Pintea”, în realitate hoţi de codru, în zilele noastre alţi agenţi corozivi lucrează la icoana lui Pintea, asumată de popor după un lung proces istoric de decantare. Aceşti „mititei” (vorba Poetului) nu-l slăvesc pe Pintea, ci se lustruiesc pe sine. Două tentative sunt mai periculoase.
Prima ne-a fost livrată de filmul „Pintea Viteazul”, în care eroul legendar moarte „mai artistic”, iarna, într-o vale a Gutâiului. N-o să înţeleg niciodată de ce a trebuit să se renunţe la certitudinea morţii lui Pintea, la 14 august 1703, în timpul unui atac asupra cetăţii Băii Mari. Pe lângă faptul că Pintea n-a reuşit niciodată în timpul vieţii sale să pătrundă în cetate, autorii filmului au preferat să-l şi „omoare” mult mai departe de zidurile acesteia.
În a doua, nişte exaltaţi şi-au propus să-i ridice haiducului o statuie care să-i celebreze statutul inventat de precursor al zborului cu un aparat mai greu decât aerul. Pe scurt, legenda acestei idei debutează la sfârşitul lunii martie a anului 1971, când muzeograful Gavril Aurelius Bălan, de la Muzeul Judeţean de Istorie Maramureş, Baia Mare, mâzgălea cu litere chirilice, pe o carte bisericească, un text datat pe la 1701-1702 (!) care, chipurile, ar fi aparţinut ieromonahului Ghenadie şi care, la rândul său, ar fi asistat la zborurile lui Pintea cel Viteaz, de pe Muntele Măgoaja, dar şi pe şesurile localităţii Viile (Satu Mare), „cu o zburătoare din lemn din codru căptuşită din piele de cerb”, adică un planor. Această plastografie a ajuns la Arhivele Statului, fiind valorificată fără discernere în presă şi apoi într-un compendiu de istorie a aviaţiei române. Eroul legendar Pintea Viteazul a devenit şi un precursor al aviaţiei româneşti şi universale. Insinuarea acestui fals istoric a fost devoalată de către colegul muzeografului plastograf, de la acea vreme, istoricul Blaga Mihoc de la Oradea, care descrie şi împrejurarea în care s-a născocit năstruşnica idee, în cartea sa „Peregrinul şi Umbra”, Editura Primus, Oradea, 2010.
• În vara anului 2003, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la moartea haiducului Pintea Viteazul, la iniţiativa unor muzeografi, la mormântul cenotaf din Pasul Gutâi s-a ridicat o troiţă. Din peisaj n-a fost îndepărtat însă pietroiul care a servit până atunci drept suport plăcuţei ce aminteşte de Pintea Viteazul!
Lector univ. dr. Ilie GHERHEŞ
