Iubite cititorule, află acum că această pagină de religie a apărut şi apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian, Părintele nostru, trecut la cele veşnice în urmă cu mai puţin de două săptămâni. Este prima Pagină Creştină care apare după trecerea sa în lumea drepţilor.
Înaltul a ales titlul paginii, „Pagină Creştină”, din vreo nouă variante pe care i le-am prezentat. Este un titlu foarte potrivit, după cum s-a dovedit în timp.
Această pagină a ajuns azi, 11 noiembrie 2016, la 160 de apariţii, iar Înaltul nostru nu s-a putut bucura de acest mic jubileu. Se bucură, sigur, în Ceruri, iar noi îi mulţumim pentru asta.
Colţul său, din dreapta sus, îl păstrăm în memoria şi amintirea sa, pentru că sunt cuvinte şi idei la care a ţinut foarte mult. Iar numărul lor, în loc să se împuţineze, creşte.
O mulţime de peste 50.000 de credincioşi şi-a luat rămas bun
Iată că toţi suntem cuprinşi în clipa eternităţii. Niciunul nu scăpăm de acest moment al Marii Treceri, cum spunea poetul şi filozoful Lucian Blaga. Nici oamenii sfinţi, nici oamenii sfinţiţi, nici noi, muritorii de rând, nu scăpăm de această clipă, când ne ducem la întâlnirea cu Dumnezeu, însoţiţi de faptele noastre vorbite, gândite sau făcute, ca să ne luăm răsplata cea dreaptă ce ni se cuvine.
Nu a scăpat de această clipă nici dragul nostru Justinian Arhiepiscopul, pe care o mare de oameni a venit, timp de trei zile, să-l vadă, să îşi ia un ultim rămas bun sau să-l petreacă. Zi şi noapte, trei zile la rând, s-au perindat pe la căpătâiul Înaltului Arhiepiscop Justinian oameni de toate categoriile şi de peste tot din ţară. Au fost, doar la o socoteală sumară, peste 50.000 de credincioşi care au trecut prin Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde au fost aşezate osemintele marelui Ierarh. Numai în ziua Slujbei Prohodului au fost cu mult mai mult de 10.000 de credincioşi care au venit, la Catedrala Episcopală, să-l petreacă, să asiste la Slujba Prohodului şi să se roage pentru sufletul său, ca să fie aşezat în rând cu Sfinţii. Au fost peste 2.000 de credincioşi şi la Mănăstirea Rohia, unde a parcurs ultimul său drum pământean, până a fost aşezat în mormântul pe care şi l-a pregătit cu peste 10 ani în urmă.
Priveghere continuă şi multe slujbe
Zi şi noapte, la căpătâiul său din Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, s-a făcut priveghere neîncetată şi s-a citit Psaltirea continuu, continuu, cu voce tare, de către monahi, monahii, preoţi şi teologi din Eparhie. S-au făcut pentru sufletul său Parastase, Panihide, Sfinte Liturghii, în care a fost pomenit la momentele rânduite. La Sfintele Liturghii, timp de 40 de zile, este şi va fi pomenit Înaltul nostru Arhiepiscop Justinian la toate bisericile din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, iar clopotele bat şi vor bate a durere.
Înmormântarea a fost una împărătească, cum rar se pot vedea pe pământul românesc. Oricine ar fi murit nu ar fi beneficiat de o asemenea înmormântare ca Părintele nostru Arhiepiscop Justinian. Nimeni. Amploarea evenimentului trist a depăşit până şi previziunile celor mulţi, care nu s-au aşteptat la atâta mulţime de credincioşi. Cinste tuturor celor care s-au ocupat de acest eveniment nedorit, care s-a situat la înălţimea numelui marelui dispărut dintre noi.
Afară, în curtea Catedralei, puhoi de oameni. Pentru ei a fost instalat un ecran uriaş, pentru ca să se poată urmări Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată înaintea Prohodului, şi Slujba Prohodului. Care au fost transmise în direct de către Televiziunea şi Radio Trinitas.
Un ierarh căutat de credincioşi
Cine a fost la chilia Înaltpreasfinţiei sale, de-a lungul timpului, a putut să vadă cât este de căutat şi iubit. Îi primea pe toţi. Atât în Baia Mare, cât şi la Rohia. Stătea de vorbă cu toţi, de la cei mai mari oameni ai ţării, care veneau în taină la el, până la cel mai necăjit om, care venea pentru un sfat sau o mângâiere. Era duhovnicul multor ierarhi din Sfântul Sinod, care, ei, marii ierarhi, veneau la Înaltpreasfinţia Sa ca la un Părinte iubitor, la unul pe care îl considerau mai înţelept şi mai cu har decât ei. Veneau în taină, smeriţi, ca în faţa unui Sfânt, îi sărutau mâna şi îngenuncheau în faţa lui. Iar Înaltpreasfinţia sa îi trata sub epitrahil ca fii duhovniceşti şi abia mai apoi îi respecta pentru ierarhiile lor şi îi trata ca întâistătători ai eparhiilor de unde veneau.
Puţină lume ştie acest lucru, dar aşa se explică cum de la înmormântarea sa s-a întrunit un sobor de 17 ierarhi. Plus sute de preoţi.
Odată, la Rohia, unde adăsta ca acasă şi de care îi era foarte dor mereu, o femeie de prin dealurile transilvane se frământa tare că nu a ştiut de dânsul de mai mulţi ani, ca să poată beneficia de sfaturile şi binecuvântările sale. Venea constant la dânsul pentru sfat şi binecuvântare. Ţinea în mână un buchet de flori de câmp. I-a cules special flori de câmp, era în plină vară, pentru ca să-i facă o bucurie Înaltului, pentru că aşa s-a gândit ea, şi bine a făcut, că florile de câmp îi vor face mare bucurie. Şi, sigur, i-au făcut o mare bucurie Părintelui Arhiepiscop Justinian. Pentru că a fost omul care a iubit pământul acestei ţări cu tot ce creştea pe el. Şi despre iubirea de ţară şi de pământul strămoşesc vorbea atât de des în cuvintele de învăţătură. Iubea ţara cu oamenii ei.
Pentru care se ruga mereu. Avea peste 90 de ani şi se ruga încă în genunchi lângă pat, pentru că a ştiut că aşa este mai primită rugăciunea în faţa lui Dumnezeu. Şi aşa trebuie să se roage bunii credincioşi. Şi nu se ruga pentru el. Se ruga pentru toţi. Pentru toată ţara. Pentru toţi locuitorii acestui pământ.
Arhiepiscopul Justinian era omul care vedea doar faţa bună şi luminoasă a lucrurilor. Ştia că Dumnezeu îi răsplăteşte pe oameni după faptele lor bune, iar cele rele se pot îndrepta. Ştia că Dumnezeu este bun, pentru că sta cel mai mult de vorbă cu Dumnezeu. Cu nici o persoană de pe pământ, Înaltul Părinte Arhiepiscop Justinian nu a stat atât de mult de vorbă cât cu Dumnezeu. Cu Sfânta Treime şi cu Maica Domnului, a cărei prezenţă a simţit-o nemijlocit. Era ocrotitoarea Mănăstirii Rohia şi datorită Ei Mănăstirea Rohia este azi ceea ce cu toţii ştim. Acolo, ca şi în Sfântul Munte Athos, Maica Domnului este mereu prezentă şi stăpână. Se simte asta de cum intri pe poarta Mănăstirii.
Acolo va veghea şi la osemintele Înaltului Justinian. Acolo, lângă poarta Mănăstirii şi lângă clopotniţă, unde dangătul clopotelor îi va fi muzica cea mai apropiată.
Cuvinte testamentare
(rostite la hramul Mănăstirii Rohia, în 15 august 2016)
Iubiţi fraţi,
Puterile mele, puterile mele îs ca şi anii. Sunt ca şi anii. Iată am împlinit 95 de ani. Dau slavă lui Dumnezeu pentru 95 de ani. Din care, 20 de ani am trăit în casă, lângă mama. Tatăl meu… când aveam 16 ani a adormit. 17 ani i-am trăit episcop vicar la Cluj. Iar acum, de douăzeci şi ceva de ani sunt aici şi slujesc neamul lui Dumnezeu. Maramureşul, Satu Mare, Ardealul, România şi toată lumea o servesc de când am primit taina mare de episcop.
Şi noaptea, şi ziua mă rog pentru fraţii mei, pentru slujitorii Altarului, mă rog pentru toţi creştinii din Ardeal, pentru toţi românii, pentru toţi oamenii de pe pământ. Aceasta am făcut-o de când am plecat din casa părintească.
Am venit şi anul acesta aici. Aşa cum sunt, aşa cum mă vedeţi, cu graiul slab, dar cu sufletul foarte tare. Cuvântul meu este neputincios, dar gândul este foarte puternic şi din inimă.
Am venit să vă văd. Am venit să mă vedeţi. Am venit să vă asigur că aici, în locul acesta, să vă adunaţi în fiecare an, la Sfântă Mărie, şi la marea sărbătoare de vineri după Paşti, care este ziua de Izvorul Tămăduirii.
Voi sunteţi comoara noastră! Voi sunteţi bucuria noastră! Voi sunteţi lauda noastră! Voi sunteţi oamenii lui Dumnezeu! Am venit pentru voi, să mă rog cu voi.
Am ascultat toată noaptea cântările. Când se cânta Prohodul Maicii Domnului m-am trezit din somn. Am auzit glasuri de tineri şi de credincioase. Şi m-am lăudat.
N-am putut adormi când am auzit cântând Prohodul Maicii Domnului. Am venit şi am văzut lucrările ce s-au făcut. Am văzut şi m-a minunat această construcţie care se face (Centrul cultural-monahal „N. Steinhardt” n.n.). Care aminteşte şi de numele unui amărât de evreu, care a fost închis în temniţă, dar care s-a întors la Dumnezeu. Şi a primit şi el, pentru aceasta, a primit un cuvânt de cinste. N-a făcut, Steinhardt n-a făcut absolut nimic pentru Rohia, decât a venit şi a stat în braţele părinţilor de aici. N-avea fonduri. N-avea de unde, Steinhardt, de făcut. N-avea nimic, nimic n-a dat. A dat, însă, un nume sfânt şi mare acestui loc, a adus Domnului o mărturie: a venit un fiu al lui Israel, un fiu al lui Israel, ca să fie un model pentru noi, pentru că Steinhardt a fost, cu adevărat, un creştin ca pe timpul Sfinţilor Apostoli.
Acesta este o zi mare şi minunată.
Vă binecuvântez. Amin.
