O serie de străzi din oraşul Cavnic vor fi asfaltate. Lucrările sunt programate pentru luna noiembrie a anului curent, însă totul ţine şi de starea vremii. În cazul unor eventuale ploi abundente, lucrările vor fi sistate şi reluate când timpul o va permite. Vladimir Petruţ, primarul Cavnicului, a explicat: „25 de străzi intră în procesul de asfaltare şi, în paralel, se lucrează pe proiectul de apă – canal. Un contract se ridică la 12,7 milioane de lei, iar alt contract ajunge la suma de 2 milioane lei, acesta din urmă vizând asfaltarea altor 20 de străzi. Practic, 45% din străzile oraşului nostru vor fi asfaltate într-o primă etapă. Am mers pe două licitaţii. Una s-a finalizat şi mai avem o procedură de licitaţie. La cea finalizată acum se lucrează pe partea de proiectare, după care va începe execuţia”. Pentru finalizarea acestui proiect, constructorul are la dispoziţie 14 luni.