În Spitalul Județean • Accesul pacienților se face pe trei intrări diferite

0
101

În cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare s-au reluat la nivelul Ambulatoriului Integrat, activi­tățile medicale suspendate pe perioada stării de urgență, dar pacienții care solicită examinări medicinale trebuie să știe că se respectă, în continuare, condițiile de igienă și distanțare socială.
Luni, 18 mai, la prima oră a dimineții s-a înregistrat un număr foarte mare de pacienți, fapt care a adus un grad ridicat de disconfort în rândul celor care au avut de așteptat la cortul de triaj.
Deși este permisă și prezentarea directă la fișier pentru programare, acest lucru doar prelungește timpul de așteptare al pacienților până la accesul în spital, fapt pentru care se recomandă ca toți cei care apelează la serviciile medicilor din Ambulatoriul Integrat să încerce să-și facă programare telefonică la numerele 0262-205100, 0262-205101 … 129, între orele 10-18.
Prezentarea la unitatea medicală se face doar cu 20 de minute îna­inte de ora programată pentru consultație.
Pentru a fluidiza accesul în spital, s-a luat decizia de a fi permis accesul în spital pe trei intrări diferite. Astfel, pacienții care au programare la radiologie și Ima­gistică Medicală, la Diabet sau la Pediatrie, vor intra pe ușa laterală, cea de la RMN. Pacienții care se prezintă pentru internări de zi sau eliberare de certificate de deces, se vor prezenta la Unitatea de Primiri-Urgențe, iar pentru celelalte cabinete medicale, rămâne accesul în spital pe intrarea principală.
(o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.