Cultura și pandemia

0
54

În criza economică provocată de pandemie, anularea sau amânarea unor manifestări culturale, susținute de stat, au devenit răni care nu se pot vindeca nici cu marea înțelegere a noastră, a celor care am ajuns aici, pe golgota creației, a dăruirii pentru semeni. Ce fac actorii? Ce fac artiștii plastici, care se manifestă în fața publicului? Ce fac marii interpreți de operă? Ce fac poeții? Ce fac cei sincer doritori de cultură? Am ajuns un fel de statui care sunt demolate cu forțe de aer. Chiar de aer. Ca unul care am avut puterea să trec, prin vreme, peste multe indecizii și opreliști ale unor autorități obtuze, guvernate de prostie, am avut parte și de oameni ai puterilor perindate, care mi-au dat vâslele la barcă. Acum, cu nenorocirea nevăzută, asistăm la o regândire a lumii. Cultura nici măcar nu este luată în seamă. Niciun proiect politic, din ultimul timp, nu se referă la cultură. La cultura românească dătătoare de durată națională.
Nu sunt cuvinte mari, sunt realități de care ținem seama. În cea mai mare suferință sunt manifestările care se desfășurau în spații închise. Sunt invocate motive de siguranță sanitară. Aici nu poți face comentarii. Evenimentele se retrag în memorie. Dar până când ne vom putea nutri cu amintiri? Este o mare secetă financiară pe câmpia culturii. Manifestări cu vârste venerabile, din pricina banilor, sunt sub semnul uitării. Moda sponsorizărilor cinstite a trecut. Deși o lege deschide niscaiva posibilități legale. Dar s-a stins imboldul spre cultură. Dacă strig în cetate după sprijin, vocea poeziei, că la ea mă refer acum, nu se aude. La ce bun poeții în vreme de criză?, întrebarea marelui romantic german, a devenit de o mare actualitate. Toate fondurile alocate culturii prin proiecte s-au suspendat. Au fost dirijate spre sănătate. Mai poți spune ceva?
Da, îmi aduc aminte că în vremea războiului, în Parlament, s-a propus o soluție similară. Toate fondurile pentru cultură să meargă spre front. Un deputat s-a opus printr-o spusă celebră: „Dacă nu avem cultură, la ce bun războiul?” Parlamentul acelei Românii a fost sensibil la vocea deputatului. Periculoasă este răzgândirea acestei lumi. În urmă cu vreo trei luni, nu acordam mare importanță afirmației că lumea în care trăim se va schimba din temelii. Nici astăzi nu ne vine a crede. Și totuși s-au dărâmat statui, care simbolizau o ideologie. Aici aș fi mai înțelegător. Statuile au creșterea și descreșterea lor. Cei ce le urcă pe soclu trebuie să știe că într-o zi alții le vor coborî. Nu este o răzvrătire împotriva materiei din care sunt făcute, ci împotriva ideilor care le întruchipează. Episodul pe care-l trăim este mult mai agresiv și mult mai radical decât desființarea unei statui. Statuile nu sunt, așa cum s-ar părea, motivul furiei mulțimii înverșunate. Ele sunt paratrăsnetul prin care se scurge o energie acumulată.
Lumea este supusă, periodic, unui exercițiu critic. Se fac revizuiri morale ale valorilor. Generațiile care vin simt nevoia de a pune o altă ordine în ierarhiile lumii. Și fireasca întrebare: care sunt criteriile? Sunt criterii validate de istorie, care ne garantează liniștea și urcarea lumii? Sau apucături anarhice, care duc nu numai la distrugerea statuilor, ci și a omului. Cultura este pariul salvator. Când a fost chemată cultura, cu tot evantaiul ei, să vindece răni în societate nu s-a dat greș. Au fost convocate echilibrul și profunzimea. Dacă vreți o liniște socială. Lipsa de cultură naște diavoli. Aceste mulțimi, pornite din Statele Unite până în Europa, alcătuiesc armia necesară unei revoluții culturale. Cum bine observa analistul Sever Voinescu, dacă acestei mulțimi, cu o cultură precară, i se spune că Shakespeare este un simbol al oprimării, sau că Churchill e un criminal, pe când în realitate sunt exact opusul acestor neghiobii, ele vor pune ignoranța în acțiune.
Lipsește școala, care dă cunoaștere pe măsura realității, și mulțimea se va opri să distrugă lumea cu brațele ei. Două lucruri opresc omul de la distrugere: respectul pentru istorie, pentru trecut și admirația pentru cultura înaltă. Ce cultură aveau talibanii cînd au distrus anarhic valoroase vestigii ale antichității. O idee mă preocupă până în cele mai mici amănunte: pe seama cui dăm trecutul? Se instituie o idee extrem de periculoasă. Dacă nu știi nimic despre trecut, dar nici nu simți nevoia să știi, este o faptă modernă, ești în ton cu mișcarea noii lumi. Cei care mai avem simțul echilibrului, trebuie să explicăm care ar fi calea binelui. Că ea există. Nu uit de unde am plecat. Manifestările culturale sunt un simbol al binelui. Criza pandemică parcă ar vrea să le pună la index.
Maramureșul are manifestări culturale cu durată. Cu faimă națională. Un scurtcircuit în acest an ar fi dăunător. Memoria culturală trebuie întreținută ca focul la stână. Când se stinge, se prăpădește turma. Pledez pentru întreținerea arderii. Oxigenul este la autorități. Dar și la cei care nu uită că prin cultură se ridică nația în lumina valorii umane. Chestiune validată de vreme.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.