Graniţele liniştii ne sunt tot mai des încălcate. De știrile care vin dinspre politică, de cele care vin dinspre economie, sau societate, de mai aproape sau mai departe. Eșuăm adesea în proiectul cu liniştea. Natura însă este refugiul perfect. Ea îți dă voie să privești cu detașare universul și să înțelegi cum să înveți să fii mai liber.
Tot trecând Gutâiul, chiar dacă nu-mi plac serpentinele, m-am convins că nu este glas mai frumos decât cel al pădurii și imagine mai frumoasă ca a munților. Sigur ați văzut, mergând pe munte, cum izvoarele, apele, vântul, ploaia, furtuna se nasc, cresc, copleșesc totul și aduc apoi calmul unei lumi de început!
Lumea înălțimilor trebuie iubită cu ochii deschiși și cu sufletul sensibil. Acolo, sus, unde pământul își înalță brațele spre cer într-o rugă astrală, îți încarci sufletul cu înțelepciune, adevăr și frumusețe.
Mereu neobosită, natura pictează pentru noi imagini de o infinită frumusețe. Și ce e mai important: natura nu trădează niciodată inima care o iubește. Dar se pare că natura nu mai are răbdare cu nepăsarea omului. Și începe să se răzbune!
