În 26 februarie 2021, se va încheia sesiunea de depunere a cererilor de sprijin pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”, aferentă măsurii 8, submăsura 8.1 din cadrul PNDR 2014-2020.
Cererile se depun la APIA, conform ghidului solicitantului. Nu pot fi împădurite terenurile fertile (arabile, pășuni, fînețe, livezi, vii), ci doar cele neagricole, degradate sau poluate de mine și uzine metalurgice (avem în Maramureș multe astfel de terenuri). Statul acordă sprijin financiar de 10 milioane euro (prime de întreținere pe 6 ani, îngrijire pe 2 ani, compensare venit pe 12 ani). Pot fi create și perdele forestiere pe lîngă drumurile expuse crivățului (nu prea e cazul la noi). Beneficiari pot fi primăriile, dar și alți deținători de astfel de terenuri cu probleme.