Arhive Zilnice: 22 martie 2021

Potrivit calendarului înscrierii în învăță­mân­tul primar în anul școlar 2021-2022, părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali vor putea completa cererile-tip de înscriere, online sau la unitatea de învă­ță­mânt la care se solicită înscrierea copiilor, în perioada 29 martie - 28 aprilie. În același interval se...

Vlăduț Bocăneț este cel mai recent transfer al campioanei CSM Știința Baia Mare, internaționalul de tineret luând deja contact cu noua sa echipă. Mijlocașul la grămadă a apărat ultima oară culorile Universității Cluj, dar cea mai mare parte a junioratului, din 2012 și până...

Posesorii de autovehicule înregistrate local în Vadu Izei au posibilitatea să-și efectueze inspecția tehnică a acestora direct în comună, cu ajutorul laboratorului mobil. Primăria vine în sprijinul lor, facilitându-le legătura cu RAR, singurul lucru pe care trebuie să-l facă este să depună cereri la primărie...

O seară cel puțin magică, dacă nu cu lipici, pentru cei prezenți în Zoom și Facebook și cărora le mulțumim pentru că au avut răbdare cu noi, peste două ore. Au fost prezenți șapte Profesori MERITO: înv. Coziana Zaharia (București), înv. Anca Tăut (Sălaj), prof....

Vineri, 19 martie, în Sala-muzeu „Sfinţii Martiri Brâncoveni” de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a vernisat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, expoziţia de icoane intitulată „Chipuri din...

CS Minaur Baia Mare a obținut prima victorie a anului, 3-2 cu Someșul Dej, una conturată în repriza secundă, după ce la pauză adversarul se afla în avantaj, 0-2. Ca în meciul din etapa precedentă, jocul a avut de suferit din nou, echipa fiind...

România nu a fost în stare să producă surpriza în primul meci pentru obținerea biletelor la Olimpiada de la Tokyo, tricolorele pierzând confruntarea cu multipla campioană Norvegia în turneul de la Podgorica, 24-29 (11-13), și mai păstrează șanse infime la ocuparea primelor două poziții. Tricolorele...

Căminele studențești ale Centrului Universitar Nord din Baia Mare rămân deschise pentru studenți, respectându-se toate reglementările în vigoare. Astfel, studenții care au deja cameră de cămin (până în 28 martie) pot solicita prelungirea contractului prin completarea unei cereri și trimiterea acesteia spre administratorul căminului...

ACS Fotbal Comuna Recea a realizat cea mai categorică victorie a sezonului, în penultima etapă a sezonului regulat dispunând de CSM Reșița, adversar aflat, ca în cazul maramureșenilor, în dificultate în ceea ce privește situația din clasament. Maramureșenii au învins cu set la zero, 6-0...

Azi, 22 martie, de Ziua Mondială a Apei, va fi lansat proiectul sonor participativ Water song (Cântecul apei), creat de copii din România. Este în fapt un videoclip muzical, realizat de comunitatea juvenilă Cantus Mundi, cu ajutorul Administrației Naționale Apele Române.

În Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat o persoană de sex feminin, cetățean român B.I., în vârstă de 44 de ani, cu domiciliul în județul Sălaj, care conducea un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat...

O centură ocolitoare care să degreveze traficul la ore de vârf, de pe Drumul European 58, în dreptul orașului Tăuții-Măgherăuș și mai apoi în Comuna Recea, este un deziderat al tuturor, de la primari, parlamentari și până la reprezentanți ai Guvernului. Realizarea acesteia însă, nu...

Zona aeroportului din Tăuții - Măgherăuș este în continuare în atenție și-n planuri. Separat de halele în construcție de dincolo de aeroport, ale UAC, Consiliul Județean a expropriat primăria de un teren, pentru un terminal. Între timp, spun autoritățile locale, firmele mari din orășel funcționează...

Șanse diminuate considerabil pentru CS Minaur în urma reprezentației și a deznodământului din prima manșă a sferturilor EHF European Cup, băimărenii cedând clar în confruntarea de pe teren propriu cu Sabbianco Anorthosis Famagusta, 22-27 (7-14). În fața unei școli de handbal cipriote mult inferioară școlii...

Vineri, 19 martie, prin intermediul aplicației Cisco Webex, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș a organizat o întâlnire de lucru cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județ. Tematica ședinței a cuprins aspecte curente ale activității din uni­tă­țile de învățământ preuniversitar din județ: activitatea de organizare...

Vineri, 19 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminali­tății Economice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale și al polițiștilor din Leordina, au efectuat verificări în albia minoră a râului Ruscova. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că în perimetrul de exploatare...

În vederea înscrierii în învățământul primar în anul școlar 2021-2022, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș va evalua, începând de AZI, 22 martie, dezvoltarea copiilor care vor împlini vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2021 și care...

• peste 3.100 de elevi de clasa a XII-a, așteptați la probe • 3.182 de elevi de clasa a XII-a și 569 de elevi din clasa a XIII-a, proveniți din 36 de unități de învățământ, constituite în centre de examen, sunt așteptați începând de astăzi,...