Mama kitsch-ului, veșnic gravidă! Maramureșul geme de prost gust

Dacă nu ne aruncă patriotismul local afară din case, trebuie să recunoaștem, măcar noi, oamenii simpli, că Maramureșul nu mai e ce-a fost. Nu mai e oaza de românism verde, nu e Patria lemnului. Când traversezi un sat maramureșean trebuie să cauți din priviri casa de lemn sau poarta. Nu vorbim de mizerie aici, ci de kitsch. Chiar așa, ce-o fi ăla? Conform DEX, Kitshul este „Termen folosit pentru a desemna un obiect decorativ de prost gust”, Sau „Produse cu caracter de pseudoartă, caracterizate prin platitudine, imi­tație superficială a operelor de artă; lipsă de originalitate”.

Hai să le căutăm prin Maramureș. Prima observație, casele. Și problema e deja generalizată, nu mai vorbim de excesele din Borșa sau din Țara Oașului. Sunt case roz, mov, galbene, peste tot, imense și fără utilitate. Sigur, sunt și case frumoase și moderne, dar ce caută ele în Budești, Breb, Poienile Izei sau în Botiza?

În paranteză spus, încercarea decentă a Consiliului Județean și a arhitecților maramureșeni de a face proiecte de case rustice, elegante și de a le da maramureșenilor cu titlu gratuit n-a fost un succes, câtuși de puțin. Era foame de galben, de țiclam…Așa se face că vechi case de lemn mai găsim doar ascunse, pe văi, mai ales după ce „investitori” au scotocit întreg Maramureșul și le-au cumpărat cu prețuri infime, le-au desfăcut, le-au tras la circular, apoi le-au dus îndeosebi în Franța și le-au reconstruit, vândute drept căsuțe de grădină seculare, cu prețuri astronomice.

Apoi, trecem la porți. Frumoasele porți maramureșene mai pot fi căzute la pensiuni, la biserici, la câte o intrare în sate, puse de primării. Miile de euro cerute pentru una nu se mai regăsesc în buzunarul gospodarului. Porți vechi stau să se dărâme, ici colo. Mai puțin în Ieud unde au fost reinventate, probabil cea mai perfectă mo(n)stră de kitsch maramureșean. Au fost decapitate, înfipte apoi în țevi! Sigur, tot arată mai bine ca gardurile de inox cu stâlpi de beton cu lei, dar orișicum…

Exemplul Săpânța

Să nu uităm artizanatul. Unde ni-s meșterii populari, cei ce fac cămeși, trăistuțe, fusuri cu țurgalăi? Există, sigur că există, dar se căznesc să-și vândă marfa cum pot. Între timp, înfloresc comercianții de kitsch chinezesc de prost gust. Nu credeți? Vizitați în aceste zile Săpânța. Este un etalon de prost gust, de kitsch dus la rang de virtute. Toată strada ce duce spre Cimitirul vesel e plină de tarabe, toate încărcate cu aceleași kitschuri pe care le vezi și pe Mesteacăn, și prin țară, și pe litoral, făcute la serie mare. Bivolii de lemn, suporturile de sticle, geme taraba de Dracula și de Arsenie Boca. Am fost recent la Săpânța. Nu am întrebat nimic pe cei cu tarabele, sunt repede ofuscați. Am întrebat însă turiștii ce cumpără. „Nimic, dom’le, nu vezi că-s aceleași produse ce le vezi la mare?” În plus, sunt tarabele cu cămăși populare. Fără să te pricepi, se văd că-s chinezești sau de proastă calitate. Nu-s cămeșile de cânepă nicăieri. Surprinzător, nu-s nicăieri la tarabe nici vestitele covoare de lână ale săpânțenilor, nici trăistuțele flocoase. Parcă cineva cultivă kitschul, dinadins! Ceea ce nu înseamnă că tarabe similare nu există la Ocna Șugatag, ori la Mesteacăn…ba și pe alocuri pe Valea Izei.

Exemplul Săcel

O altă localitate unde kitschul e dus la rang de artă e Săcelul de pe capătul de vale a Izei. Dar altfel. Culmea ironiei, ca un făcut, și aici, ca la Săpânța. În satul ce l-a dat pe Stan Pătraș, dar și pe alți meșteri, unde se fac covoare de lână, e plin de pseudoartizanat. La Săcel, unde a făcut ceramică dacică Tănase Burnar, dar și unde face Vasile Șușca superbele măști din blănuri, atât centrul cât și intrarea denotă kitsch. În fața primăriei sunt plăci memoriale pentru aproape toate categoriile profesionale, iar peste drum, ani la rând, erau mostre de prost gust, de genul numelui localității scris cu…lemne vopsite tricolor. Dar principala mostră e sus, în pasul Șetref, la limită de județ. Unde s-a construit o frescă, pe un zid de beton, cu scene din filmul Pintea. Ideea, de apreciat. Dar cu placă de marmură în care se mulțumește potentaților vremii? Alde Zetea, Liviu Pop etc? O practică pe care am mai văzut-o și-n alte părți, la alți primari cu chemare de ctitor… de exemplu Coaș. Unde s-a făcut o lucrare, ceva, o investiție, hop cu placa de marmură cu numele primarului, a executantului etc. Nu vă mai spunem că-n două locuri din Maramureș există asemenea plăci ce conțin și versuri. Poezii. Scrise de primari. La ceas de seară, în plin vârf creațional. Creaționist?

Sigur, mostre de kitsch sunt și-n orașe, să nu fim răi. Cuiul și scaunul din Sighetu Marmației sunt altceva? Dar am fi nedrepți să nu amintim și kitschul bisericesc. Dacă tot am dat cu bota-n baltă și-am supărat lume, măcar să fim consecvenți… Blocul de 10 etaje din mănăstirea Rohia nu e altceva. Excesul de sculptură și de construcții de lemn de la mănăstirea Bârsana nu e altceva. Chiar dacă sunt bine executate. Scara de lemn spre cer de la Rohiița, chit că e făcută de marele Hotico-Herenta de Ieud, e tot un kitsch, ca funcționalitate. Ca să nu amintim de triste picturi interioare la biserici noi, făcute de meșteri-pictori ce trebuiau să rămână corigenți la desen încă din pruncie.
Și dacă ne imaginăm că brandul și copyrightul kitschului s-ar afla la preot, la primar sau la meșter, ne înșelăm. E în noi. În toți. Aproape… ia priviți neoportul popular de Maramureș din aceste vremuri și veți înțelege că problema începe de la fiecare dintre noi…