În Strâmbu Băiuț și Sighetu Marmației • Bariere pentru protejarea animalelor sălbatice

0
147

WWF România are un proiect în derulare prin care îmbună­tățește habitatele animalelor sălbatice ce se perindă prin pădurile județului în mai multe zone.
„Continuăm măsurile de îmbunătățire a habitatelor în proiectul «Granițe deschise pentru fauna sălbatică în Carpați» prin instalarea a zece bariere în zona coridoarelor ecologice. Barierele sunt amplasate pe raza ocoalelor silvice Strâmbu Băiuț și Sighet și au rolul de a preveni accesul neautorizat în zona fondului forestier din coridoarele ecologice, astfel ele reprezintă un mecanism eficient ce poate îmbu­nă­tăți favorabilitatea acestor coridoare ecologice. De asemenea, barierele sunt un instrument bun de luptă împotriva fenomenului de exploatare ilegală a lemnului și pentru prevenirea incendiilor de pădure” – au explicat reprezentanții WWF.
Proiectul „Granițe deschise pentru viața sălbatică în Carpați” a început la 1 octombrie 2019 și este finanțat prin Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria – Slovacia – România – Ucraina, pentru o perioadă de 30 de luni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.