Război și pace

0
99

Anul acesta, în luna mai, se vor împlini 77 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial. În Europa, în intervalul respectiv, pacea a rămas captivă la granița dintre două sisteme sociale diferite și două blocuri militare ostile. Cu toate suspiciunile, pacea a rezistat și a învins Războiul Rece. În timpul căruia au mai fost evenimente fierbinți și pacea s-a aflat pe muchie de cuțit.
Generațiile vârstnice își pot aminti de criza rachetelor din Cuba sau criza generată de ridicarea zidului din Berlin.
Atunci a lipsit doar un pas ca rușii și americanii să pornească bătaia cu arme nucleare, nu convenționale.
În urma concesiilor și compromisurilor făcute reciproc, pe cale diplomatică de N. Hruşciov și președintele J.F. Kennedy, crizele au fost dezamorsate și pacea lumii salvată.
Evenimentele din Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968) nu au pus în pericol pacea Europei.
SUA și Aliații săi din NATO și-au dat seama că nici declarațiile oficiale nu și-ar fi avut rostul. Au știut că Moscova o să intervină în forță și pașii făcuți spre democrație de cele două țări vor avea zilele numărate.
Vremea a trecut, Tratatul de la Varșovia s-a dizolvat, NATO s-a extins, Războiul Rece s-a încheiat, iar comunismul a căzut.
Degeaba, cineva nu stă liniștit și vrea să dezgroape din nou securea războiului.
Partenerii noștri strategici îl arată cu degetul pe Țarul Putin, personaj misterios și imprevizibil. După părerea lor, individul trebuie sancționat pe motiv că vrea să tulbure pacea, liniștea și ordinea publică din Europa.
Zi și noapte stau cu ochii pe el, văd ce face, dar nu știu ce are de gând să facă.
Poate că Putin are dreptate, însă crede că este ignorat și partenerii noștri nu vor să-l înțeleagă.
Cert este că demersurile actuale ale lui Putin sunt verigile unui lanț decizional ce se întinde de la preluarea puterii până în prezent.
De mai multe ori a afirmat că dezmembrarea URSS a fost o greșeală de proporții istorice.
Putin are dreptate și consecințele pot fi rezumate într-o frază.
În afară de faptul că Rusia a rămas o mare putere militară, în rest în toate planurile a pierdut totul.
Omul consideră că menirea lui este de a îndrepta greșeala lui Gorbaciov, încât ce a mai rămas „de mama Rusia” să fie apărat cu strășnicie.
Eliminarea tendințelor separatiste ale unor provincii rebele din teritoriul Rusiei și anexarea enclavelor și regiunilor cu populație majoritară rusofonă denotă că Putin este hotărât să-și atingă, pe cât posibil, obiectivul.
Numai că istoria ne îndeamnă să fim cu băgare de seamă.
Anexarea coridorului Danțing și a regiunii sudeților, cu populație majoritară de etnie germană, pe Hitler nu l-a împiedicat să invadeze jumătate din Polonia și întreaga Cehoslovacie.
După căderea comunismului, în numele democrației, SUA și Occidentul au sprijinit din umbră mișcările separatiste din Rusia și direct dezmembrarea Iugoslaviei.
Într-un astfel de context, la vremea respectivă, nimeni nu le-a acuzat de amestec în problemele interne ale altor state.
Este oare Putin în­drep­tățit sau nu să-și apere țara? Eu cred că are motive, însă criza actuală este sufocată de declarații contradictorii din care cetățeanul obișnuit și analiștii specializați în probleme de politică externă mare lucru nu înțeleg.
Putin dă de înțeles că nu dorește războiul, însă prin extinderea NATO, Federația Rusă s-ar simți amenințată. Altfel spus, Putin nu vrea să vadă picior de soldat NATO la granița țării sale.
Când a auzit că Georgia vrea în NATO i-a administrat o lecție de strategie și tactică militară greu de uitat.
Putin a declarat cu fermitate că, în fostul spațiu intrasovietic, Rusia are propriile interese și dorește să-și rezolva singură probleme cu vecinii.
Despre rachetele din Polonia și România, Putin spune că sunt ofensive și amenință Rusia.
Partenerii strategici zic că sunt defensive și în continuare flancul estic al NATO trebuie consolidat și apărat. De cine? Firește că de Rusia.
Cu certitudine, nimeni nu poate identifica victima și agresorul. Ambele tabere se acuză reciproc și, deocamdată, se limitează la demonstrații de forță.
Înclin să cred că se face mult zgomot pentru nimic, dar nu sunt sigur.
Trăim într-o lume „spartă” în care orice e posibil și nimic nu are siguranță,
Iar relațiile României cu Rusia, deteriorate din prostia lui Băsescu, este o altă temă de discuție.

Prof. VASILE ILUȚ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.