Luni, 30 ianuarie, în jurul orei 23, polițiștii de frontieră au observat în trafic, pe strada Avram Iancu din Sighetu Maramţiei, un autoturism BMW care circula haotic.
La observarea echipajului Poliției de Frontieră, șoferul a intrat cu mașina în parcarea unor societăți comerciale și a făcut mai multe manevre de întoarcere forțată (drifturi), fapt pentru care a fost oprit și legitimat. La volan se afla un tânăr, de 27 ani, din județul Maramureș.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul polițiștilor de la Biroului Rutier.
În urma testării, rezultatul a fost de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost condus la Spital în vederea recoltării de probe biologice.
Totodată, în urma unor verificări suplimentare s-a constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, sub coordonarea unui procuror, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis.