1.400 participanți la trafic, testați de polițiști

0
94

În intervalul 16-22 iunie, polițiștii rutieri maramureșeni au participat activ la calendarul de acțiuni stabilit de Organizația Polițiilor Rutiere Europene, prin desfășurarea unor activități specifice în cadrul operațiunii tematice „Alcool și droguri”.
Polițiștii au efectuat aproximativ 1.400 de testări cu aparatele din dotare, atât în cazul conducătorilor auto, cât și al altor categorii de participanți la trafic. În 26 de situații, polițiștii au stabilit că participanții la trafic se aflau în stare de ebrietate, iar în 3 situații sub efectul substanțelor psihoactive.
Altfel, polițiștii au întocmit 15 dosare penale și sub coordonarea unui procuror continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.

Un tânăr, de 16 ani, fără permis, a provocat un accident

Sâmbătă, 21 iunie, în jurul orei 14.10, polițiștii din Groși au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, soldat cu victime.
La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 16 ani, care conducea o motocicletă, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune frontală cu un tractor, condus de către un bărbat, de 56 de ani.
În urma impactului, a rezultat rănirea tânărului care conducea motocicleta și a pasagerului acesteia, în vârstă de 16 ani. Cei doi tineri au fost transportați la spital.
Verificările polițiștilor au relevat că tânărul care a condus motocicleta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta nu era înmatriculată în circulație. Ambele persoane implicate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal.

În Recea • Un bărbat a ajuns la spital

Duminică, în jurul orei 17.10, polițiștii au intervenit pentru soluționarea unui accident soldat cu rănirea unei persoane. La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 70 ani, care conducea un triciclu electric dinspre Lăpușel înspre Baia Mare, a efectuat manevra de viraj spre stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus de către un bărbat, de 46 de ani.
În urma impactului, conducătorul triciclului electric a fost transportat la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Conducătorul triciclului nu a putut fi testat pentru determinarea concentrației de alcool în aerul expirat, din cauza stării de sănătate.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

În Dragomirești • Fără permis și sub influența alcoolului

Polițiștii au oprit un scuter condus de către un bărbat, de 28 de ani.
Acesta nu a putut prezenta toate documentele personale solicitate de polițiști, iar în urma verificărilor a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat concentrația de 1,04 mg/la alcool pur în aerul expirat, astfel că tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.

În Sighetu Marmației • La volan, fără permis de conducere

Sâmbătă seara, în jurul orei 22.10, pe strada Lucian Blaga polițiștii au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 52 de ani.
Verificările în bazele de date au relevat că cel de la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În Borșa • Cu permisul suspendat

Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, condus de către un bărbat, de 41 de ani.
Din verificări a reieșit că acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În cele trei cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal.
Acțiunea „Blocada” în Vișeu de Sus
Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu polițiști de frontieră și jandarmi. Au fost legitimate 33 de persoane și verificate 26 de autoturisme.
Pentru abaterile de la prevederile legale, s-au aplicat 7 sancțiuni contravenționale. Transportul cantității de 2,2 metri cubi de material lemnos, fără îndeplinirea condițiilor legale, a dus la aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum de 2.405 lei.

În Moisei • În trafic, cu autoturismul radiat

Sâmbătă, în jurul orei 18.20, pe strada Eroilor, la volanul unui autoturism polițiștii au identificat un tânăr, de 35 de ani.
În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul în cauză era radiat din circulație din data de 26.02.2025. În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal.

În Călinești • Circula cu numerele de înmatriculare ale altui autoturism

Sâmbătă seara, în jurul orei 23.20, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 186B, în localitatea Călinești.
La volanul autoturismului se afla un bărbat, de 38 de ani, iar în urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că autoturismul condus nu este înmatriculat în circulație, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare i-au fost atribuite unui alt autoturism. Polițiștii au întocmit dosar penal.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.