Marți, 24 iunie, specialiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii din Seini și reprezentanți ai Direcției Regionale Antifraudă Oradea au efectuat activități de verificare și control în vederea prevenirii, combaterii și dispunerii măsurilor legale care se impun, în ceea ce privește faptele ilicite de natură economico-financiară care aduc atingere bugetului consolidat al statului.
Pe raza orașului Seini acțiunile au vizat descoperirea comiterii unor fapte de evaziune fiscală și transport de mărfuri cu risc fiscal ridicat.
Concomitent, efectivele angrenate au acționat pe principalele artere de circulație, prin constituirea a 3 filtre rutiere, pentru verificarea autovehiculelor care transportă marfă. Astfel, polițiștii au oprit și controlat 25 mijloace de transport, cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 tone, și au legitimat 20 de persoane.
De asemenea, s-au efectuat verificări la 20 de societăți comerciale, în urma cărora, pentru abaterile privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei și au confiscat suma de 109 lei.