În weekend, polițiștii maramureșeni au întocmit 7 dosare penale pe numele unor conducători auto care au comis infracțiuni rutiere.
• Un tânăr, de 22 de ani, din Călinești, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere reținut.
• Unui alt conducător auto i-au fost efectuate semnale regulamentare de oprire de către polițiștii din Dragomirești, însă nu a oprit. Acesta a fugit pe un câmp după ce și-a abandonat autoturismul. În urma verificărilor, s-a descoperit că la volan s-a aflat un tânăr, de 20 de ani, din Strâmtura, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
• Doi maramureșeni, de 33 și 58 de ani, din Groșii Țibleșului și Săcălășeni, au condus autoturisme având concentrații de 0,43 și 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestora le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
• Alți doi bărbați, de 43 și 25 de ani, din Sarasău și Cernești, au fost identificați în trafic în timp ce au condus autovehicule neînmatriculate.
• Ultimul dosar penal l-a vizat pe un bărbat, de 62 de ani, din Berința, care a condus un autovehicul în timp ce nu deține permis de conducere și cu o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.