Peste 63.000 de elevi și în jur de 5.100 de cadre didactice din Maramureș încep astăzi, 11 septembrie, cursurile noului an școlar 2023-2024. Proaspăta vizită în județ a ministrului Educației, Ligia Deca, numeroasele proiecte PNRR și PNRAS adjudecate în Maramureș, dar și noua Lege a Învățământului Preuniversitar, recent intrată în vigoare, anunță un an școlar prolific, dar și provocator.
• cei mai mulți elevi – în învățământul primar
Rețeaua școlară județeană cuprinde 187 de unități de învățământ cu personalitate juridică, conform Inspectoratului Școlar Județean Maramureș (ISJ). Dintre acestea, 154 fac parte din învățământul de masă, 20 sunt particulare, 5 găzduiesc învățământ special, iar 8 sunt unități conexe, adică cluburi sportive, cluburi/ palate ale copiilor etc.
În total, sunt înscriși 63.473 de elevi, în 3.138 de formațiuni de studiu. 11.930 sunt preșcolari, incluși în 606 grupe de grădiniță, 19.314 elevi fac parte din 1.050 clase de învățământ primar (cel mai mare număr de elevi/ ciclu de studiu), iar 16.554 de elevi sunt înscriși în 858 clase de învățământ gimnazial.

13.337 sunt elevi în 515 clase de liceu. 2.338 de elevi urmează cursurile învățământului profesional (109 clase).
În limbile minorităților naționale învață: 316 elevi în limba ucraineană, 667 – limba maghiară și 187 – limba germană.
În unitățile de învățământ din județ sunt încadrate 5.106 cadre didactice calificate: 3.928 cadre didactice titulare, 1.029 cadre didactice suplinitoare, 89 cadre didactice detașate și 60 cadre didactice asociate.
• creștere cu 7% a numărului de cadre didactice participante la cursuri de formare
4.395 de cadre didactice au luat parte la cursuri de perfecționare, înregistrându-se, potrivit ISJ Maramureș, o creștere cu 7% a numărului de cadre didactice care au participat la cursuri de formare.
Dintre programele de formare la care au participat profesorii din județ, putem reaminti cele axate pe: parteneriat școală – familie – comunitate în vederea combaterii fenomenelor de absenteism, abandon și violență școlară; educație remedială și de tip a doua șansă; educația părinților, tehnici moderne în activitățile plastice și practice; metoda proiectelor la vârstele timpurii; educație pentru sănătate; utilizarea tablei interactive în activitățile didactice; educație socio-emoțională; managementul conflictului; resurse educaționale digitale; managementul implementării eficiente a curriculumului național etc.
• acreditări Erasmus+ în domeniile: VET, Educație Școlară, Educația Adulților

În domeniul Educație Școlară, au acreditare: Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Tăuții de Sus, Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic, Școala Gimnazială „Victor Babeș” Baia Mare, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației.
Totodată, ISJ Maramureș deține o acreditare atât în domeniul Educației Școlare, cât și VET, în calitate de consorțiu școlar, realizând mobilități Erasmus+ pentru toate școlile din mediul rural și pentru liceele tehnologice și școlile profesionale. Prin intermediul acestor acreditări Erasmus+ se vor implementa proiecte de mobilități cu elevi și cadre didactice în anul școlar 2023-2024.
În domeniul „Educația Adulților” sunt implementate proiecte Erasmus+ de către Centru Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, respectiv Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Baia Mare.
• PNRAS, PNRR, “Masa Caldă”
În ceea ce privește amplul Proiect Național de Reducere a Abandonului Școlar, în județ, 30 de unități școlare implementează PNRAS I.
Prin intermediul acestui proiect, s-au realizat achiziții în valoare de peste 7,3 milioane lei cuprinzând: echipamente digitale, table one touch, tablete, chromebookuri, laptopuri, softuri educaționale, resurse digitale.
S-au realizat și săli de studiu, biblioteci, spații de relaxare, care să vină în sprijinul elevilor.
Totodată, 25 de unități de învățământ sunt declarate eligibile pentru a fi incluse în proiectul PNRAS II.
Vizavi de PNRR, toate unitățile administrativ-teritoriale din Maramureș au câștigat proiecte finanțate prin acest program, cu avizul ISJ Maramureș, prin intermediul cărora în fiecare unitate de învățământ din județ se va constitui un laborator de informatică, se vor dota toate sălile de clasă cu mijloace digitale.
În contextul programului-pilot „Masă caldă”, s-a înaintat către Ministerul Educației propunerea ca 9 unități de învățământ să fie incluse, cu un număr de 3.257 de beneficiari: 506 de nivel preșcolar, 1.438 de nivel primar, 1.119 de nivel gimnazial și 194 de nivel liceal/ profesional.
• școli verzi și catalog electronic
ISJ Maramureș a acordat 15 avize unităților administrativ-teritoriale pentru depunerea de proiecte pentru „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, apel de proiecte ce va fi finanțat tot prin PNRR.

Prin intermediul acestor proiecte se oferă oportunitatea de achiziționare de microbuze electrice ori reabilitări ale unităților școlare.
15 unități de învățământ au solicitat, de asemenea, înscrierea în rețeaua de unități-pilot care utilizează exclusiv catalogul electronic în anul școlar 2023-2024. Este vorba despre: CE „N. Titulescu”, CN „M. Eminescu”, CN „V. Lucaciu”, CN „Gh. Șincai”, CT „G. Barițiu”, LT „E. Racoviță”, ȘG „Dr. V. Babeș”, ȘG „Ep. Dr. Al. Rusu”, ȘG „G. Coșbuc”, CE „P. Viteazul”, ȘG „Gh.
Lupan”, LTA „Al. Berinde”, CNP „R. Ferdinand” și ȘG „George Coșbuc” Sighet.
Vizavi de baza materială a unităților de învățământ din județ, în 39 dintre acestea se desfășoară diferite lucrări de reabilitare, mai informează ISJ Maramureș. În toate unitățile cu personalitate juridică, cât și în cele arondate este asigurat modul de încălzire pentru sezonul rece.