Clădirea grădiniţei şi şcolii din Budeşti va fi modernizată din temelii

0
64

Primăria Budești a semnat, recent, contractul de execuție a lucrărilor pentru investiţia „Creșterea eficienţei energetice și gestionarea inteligentă a energiei la clădirea grădiniței-şcolii cu clasele I-IV, în localitatea Budești (Şusani)”.

Acest proiect, finanțat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin “Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice” şi Comuna Budești, are ca scop modernizarea clădirilor publice și îmbună­tățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară şi promovarea utilizării surselor regenerabile de energie. Pentru dezvoltarea localității și creşterea potențialului socio-economic este necesară asigurarea dezvoltării sis­temului de învăță­mânt, iar prin investiția propusă va rezulta o clădire reabilitată şi eficientizată energetic. Lucrările care se vor efectua ţin de îmbună­tățirea izolației termice a clădirii, precum şi a altor elemente de anvelopă care închid spaţial clădirea; introducerea, reabilitarea și modernizarea instalațiilor pentru încălzire și apă caldă de consum; utilizarea surselor regenerabile de energie (sisteme de alimentare cu energie utilizând instalații cu panouri solare şi fotovoltaice); înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente şi incandescente cu corpuri de iluminat de eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, inclusiv tehnologie LED, instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mişcare/prezenţă acolo unde se impune; realizarea unei rampe de acces în clădire pentru persoane cu dizabilități, construire clădire pentru a crea spaţiu necesar pentru centrala termică. Prin realizarea proiectului se va obţine un impact social pozitiv ca urmare a îmbunătăţirii calității condiţiilor de desfăşurare a activităţilor de învățământ și a creşterii gradului de confort interior, a mediului ambiental în care copiii localității arondați şcolii şi grădiniței își vor desfăşura activitatea, răspunzând astfel, atât scopului acestui program, cât şi obiectivelor acestuia, adică de a reduce consumul de energie termică pentru asigurarea necesarului de caldură; creşterea confortului termic, dar şi al randamentului şi optimizarea exploatării sistemului de încălzire. Nu în ultimul rând, se va obţine reducerea cheltuielilor de întreținere a instalațiilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.