De unde până unde? Râurile noastre „maramureșene”, spectaculoase, dar ignorate

Față de alte județe și zone ale țării, Maramureșul are un bazin hidrografic de invidiat. De la pâraie de munte ce cad în cascade la râuri leneșe, aproape navigabile, la tăuri la lacuri, avem de toate. Cum ar fi să le respectăm, să le păstrăm curate, să devină și la propriu, și la figurat, adevăratele oglinzi ale Maramureșului? Până una-alta, până la marea curățenie ce nu mai pare a veni, să le trecem în revistă, să ni le reamintim.

Bazinul Tisei

Râul Tisa e interesant, original cumva. „Curge prin România, Ucraina, Slovacia, Ungaria și Serbia, apoi se varsă în Dunăre lângă Belgrad. Este cel mai mare afluent al Dunării, ca suprafață a bazinului hidrografic și lungime a cursului de apă și adună apele de pe o suprafață de 157.186 km².Tisa este râul colector al celor două râuri numite Tisa Albă și Tisa Neagră ce izvorăsc din Carpații Păduroși (Ucraina). În România curge pe o porțiune de 64,6 km la granița de nord a țării. Cea mai mare parte a cursului este pe teritoriul Ungariei și Serbiei unde, după ce colectează râurile din nord-vestul României, se varsă în Dunăre. Curge pe o lungime de 965 km. Este navigabil, începând din Sziget, pentru vapoare doar din Szolnok; aceste vase ajungeau altădată până la Tokaj“, spune pagina oficială de Wikipedia. Principalii afluenți ce ne interesează sunt Vișeu și Iza ce izvorăsc din Carpații Orientali (Munții Rodnei), plus Someșul. La noi, Tisa e interesantă prin acea deltă formată de la Sighet-Sarasău spre Săpânța, unde și datorită caracterului de graniță între state, e foarte puțină activitate umană. Drept pentru care e un paradis al păsărilor și al peștilor. De o vreme, și al țigărilor și al fugarilor ucraineni ce nu vor să lupte pentru țara lor.
Râul Iza “este un afluent al Tisei în Maramureș. Izvorăște de sub vârful Bătrâna din Munții Rodnei la altitudinea de 1.380 m, străbate de-a lungul Depresiunea Maramureșului și se revarsă în Tisa la vest de Sighetu Marmației, la 268 m altitudine. Suprafața bazinului său hidrografic însumează 1303 km² pe o lungime de 83 km, formând un adevărat sub-bazic hidrografic, omonim râului, Iza“. E interesant pentru noi pentru că a generat/ hrănit o adevărată civilizație a lemnului, a Văii Izei. De asemenea, nașterea sa, într-o peșteră încă neparcursă total, cu traseu subteran, cu cascade în subteran, apoi cu răsucirea de 180 de grade și cu ieșirea la lumină la baza unei stânci (Izvorul Albastru al Izei) îi dă statutul de râul cu cea mai frumoasă geneză și poveste de la noi. Păcat că mai jos se transformă în rampă de gunoaie și de dejecții.
Râul Vișeu „izvorăște din Munții Rodnei, sub Pasul Prislop, la 1409 m altitudine. Are 77 km lungime și se varsă în Tisa la 330 m altitudine în localitatea Valea Vișeului”. El în sine e mai puțin interesant ca afluenții săi. Cisla cea poluată, celebrul Vaser cel turistic, Ruscova, cu afluenții furioși Repedea, Vinderel, Rica, Socolău, plus alte pâraie furioase de munte. Odinioară era navigabil, pe el coborau plute făcute din bușteni, de pe Vaser și nu numai. Legenda spune că de la Coștiui, pe plute urcau și bolovani de sare. La ora actuală, e colmatat, abuzat, nici el foarte curat.
Am aminti și Mara cu Cosăul, dar de când cu încălzirea globală, ele sunt aproape pâraie, cu mici ieșiri nervoase. În rest, pot fi sărite din piatră-n piatră. Contribuie evident și cererea tot mai mare de apă a comunităților, ce atrag în rețele toate izvoarele bune și pâraiele de munte. În timp, toate acestea ne vor costa, chiar bazinele hidrografice în sine sunt puse în pericol, plus viața aferentă.

Bazinul Someșului

Trecem munții pentru râurile din sudul județului. Someșul „este al cincilea râu ca mărime și debit din România. Are o lungime de peste 465 km, dintre care 376 km sunt pe teritoriul României. Bazinul hidrografic se formează prin unirea pe teritoriul comunei Mica, la circa 4 km în amonte de municipiul Dej, a râului Someșul Mare cu Someșul Mic. Someșul Mic (format prin confluența Someșului Rece cu Someșul Cald) are izvorul în Munții Apuseni, iar Someșul Mare izvorăște din Munții Rodnei. Se varsă în Tisa, pe teritoriul Ungariei. Râul Someș drenează un bazin hidrografic de 15.740 km², cuprinzând 403 cursuri de apă cu o lungime totală de 5.528 km. Afluenții cu aport hidrologic semnificativ sunt Șieu, Someșul Mic, Almaș, Lăpuș. Asigură necesarul de apă zilnic al celor peste 1,9 milioane locuitori din zonă. Râul Someș are două izvoare: în Carpații Orientali (Someșul Mare, care izvorăște din Munții Rodnei și curge spre sud-vest) și în Carpații Occidentali (Someșul Mic, care izvorăște din Munții Apuseni împreună cu afluenții Someșul Cald și Someșul Rece și curge spre nord-est)”, conform paginii dedicate pe Wikipedia. De la noi, Someșul adună văile Gârdani, Bârsău, Lăpuș. Băița, Cicârlău, Ilba, Seinel etc. Ar putea sau ar fi putut fi navigabil, în anumite momente ale anului. E râul cu cele mai multe „bacuri”, poduri plutitoare mobile din nord, în special datorită nevoii sătenilor de a trece la propriile terenuri dincolo de râu. N-a fost niciodată cu-adevărat curat, dar nu mai e rampa de PET-uri ce a fost în anii 90. E și râul de-a lungul căruia se aliniază cele mai roditoare terenuri agricole din Maramureș, drept dovadă stând serele și solariile cu legume, dar și culturile bune din areal.
Râul Lăpuș e și el interesant, poate cel mai interesant, comparabil doar cu Iza. „Afluent principal de dreapta al râului Someș, având o lungime de 112 km și o suprafață de recepție de 1875 km², se formează în Munții Țibleșului la confluența brațelor Izvorul Alb și Izvorul Negru, în Băiuț”. E și el poluat încă din naștere, din Băiuț, deși preia și ape de munte de valoare, ca Valea Brazilor sau Minghetul. Și adevărate rampe de gunoaie sau de poluare, cum sunt Craica, Săsarul sau Cavnicul. Cu toate acestea, Lăpușul are, de la Răzoare până la Remetea Chioarului, unul din cele mai lungi defilee sălbatice din România, de aproape 36 kilometri lungime. Zonă naturală protejată mai ales prin izolare, prin lipsa accesului. Și zona aceea, așa sălbatică fiind, suferă din cauza secetei și a gunoaielor aruncate cu generozitate din amonte.
Pe final, am aminti alte două râuri importante ce se nasc la noi, în Maramureș. Mai pe furiș, mai tacit. Pe limita cu Bistrița, în Munții Rodnei, în imediata vecinătate a lacului glaciar Știol, se naște Bistrița Aurie! „Peste drum”, în munții Maramureșului, e drept că pe teritoriul Ucrainei oficial, dar cu tribut al pâraielor noastre, se naște… Prutul, sub muntele Hovârla! „Vârful Hovârla este situat la aproximativ 50 de kilometri nord-est de centrul geografic al Europei, la granița regiunilor Transcarpatia și Ivano-Frankivsk, la 17 km nord de frontiera dintre România și Ucraina. Pe versantul său estic se află principala sursă a râului Prut. Timp de secole, regiunea a fost una dintre cele mai diversificate etnic dintre toate regiunile din Carpați. Majoritatea ghidurilor și site-urilor poloneze menționează că denumirea vârfului în limba poloneză, „Howerla”, derivă dintr-un cuvânt românesc care însemna „greu de trecut”. Prutul are lungimea de 953 km, izvorăște în apropiere de muntele Hoverla din Carpații Păduroși din Ucraina, de unde curge spre est, mare parte din curs fiind apoi pe direcția sud-est. Se varsă în Dunăre, la insula Ostrovul Prut, lângă Reni, la est de orașul Galați. Formează granița României cu Republica Moldova și parțial cu Ucraina. În perioada interbelică, râul era navigabil până la Ungheni, însă în perioada comunistă navigația pe râu a fost treptat abandonată, cursul nemaifiind întreținut”, scriu paginile dedicate.
Și-acum revenim la oile-apele noastre. Încercați să vi le imaginați perfect curate, lăsate sălbatice sau amenajate unde e cazul, propice sporturilor de apă ici-colo (se poate face rafting pe Iza, Ruscova, Lăpuș fără probleme, dar numai în perioada aprilie-iunie. Iar pe Someș s-ar putea liniștit coborî cu stand-up paddle). Ar fi o carte de vizită adevărată a Maramureșului și a curățeniei noastre, nu-i așa?