În perioada 25-26 aprilie 2025, în Limassol (Cipru), s-a desfășurat Campionatul European la Sambo, categoriile de vârstă Juniori și Tineret, la care au participat sportivi din 26 de țări. Din delegația României au făcut parte și surorile Rus Alexandra și Anamaria de la CSM Baia Mare.
Alexandra Rus a avut o evoluție foarte bună la juniori, reușind să obțină medalia de bronz în cadrul categoriei 72 kg.
“Ambele sportive merită felicitări pentru evoluțiile bune și pentru că se ajută una pe cealaltă în pregătire și nu numai. De asemenea, este de apreciat acest rezultat bun și din prisma faptului că pregătirea sportivă a avut oarecum de suferit din cauză că fetele se pregătesc și pentru bacalaureat anul acesta (meditații, simulări etc)”, au precizat conducătorii CSM Baia Mare pe siteul clubului.