Arhive Zilnice: 1 august 2015

• interviu cu Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele CNS Cartel ALFA În ultimii ani, Bogdan Iuliu Hossu, liderul naţional al Cartelului ALFA, îşi petrece vacanţele de vară în Maramureş. Aşa s-a întîmplat şi-n această săptămînă, cînd, alături de soţie, doamna Viorica, sindicalistul a petrecut cinci zile...

Consiliul Judeţean Maramureş a emis un regulament de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare din judeţul Maramureş, care prevede condiţiile în care vor fi colectate deşeurile din localităţile judeţului, cum vor fi selectate şi refolosite sau depozitate toate aceste deşeuri. Dar pînă...

Artistul plastic Vasile Jurje s-a născut în Cicîrlău şi a lucrat timp de peste patruzeci de ani ca scenograf la numeroase teatre din România, unde a cucerit aprecieri şi premii, titluri şi diplome, iar la pensie, a revenit de unde a plecat, în satul...

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Maramureş implementează, începînd cu luna aprilie a anului 2014, proiectul „Educaţia - şansa de a-ţi scrie propriul viitor!”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Partenerii alături de care a iniţiat...

Complexul Astronomic Baia Mare a desfăşurat, între 18 şi 30 iulie, un program educaţional special, de vacanţă, dedicat elevilor claselor I-VIII, un curs intensiv şi interactiv de introducere în astronomie, armonizat cu aplicaţii şi demonstraţii practice, jocuri pe echipe, filme documentare, experimente de gîndire,...

24 de tineri, lideri în organizaţii nonguvernamentale din 10 ţări (Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Spania şi Turcia), vor participa, între 25 august şi 2 septembrie, la un training organizat de Federaţia YMCA România în staţiunea Izvoare din Maramureş. Pe parcursul...

HCM Minaur Baia Mare - Potaissa Turda 25-29 (13-13) HCM Minaur Baia Mare a început seria meciurilor amicale cu o înfrîngere, echipa antrenată de Lars Walther şi Petru Pop cedînd, în sala polivalentă "Lascăr Pană", în dauna grupării Potaissa Turda, scor 25-29, la pauză cele...

Stejarii s-au reunit, ieri pentru un nou stagiu de pregătire centralizată, pentru ca pe 13 august, 31 dintre ei să plece în Scoţia, unde vor susţine două meciuri de verificare. Printre cei 38 de jucători convocaţi în cantonament la Cheile Grădiştei se numără şi cinci...

FC Municipal Baia Mare - Metaloglobus Bucureşti 3-0 (0-0) FC Municipal Baia Mare a încheiat vineri stagiul de 14 zile de la Tărlungeni, în ultima zi a cantonamentului întîlnind într-un meci amical gruparea de Liga a III-a Metaloglobus Bucureşti. Formaţia de Liga a II-a a...

Sala Polivalentă din Sighetu Marmaţiei va găzdui, în perioada 4-6 august, calificările juniorilor pentru Campionatul Mondial de Box, care este programat în 2-13 septembrie la Sankt Petersburg (Rusia). La aceste calificări vor fi prezenţi boxeri din România, lotul naţional de juniori al ţării noastre,...

- 31 de permise reţinute şi 2 certificate de înmatriculare retrase - În perioada 27-30 iulie, poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere de circulaţie din judeţ pentru combaterea încălcării legis­laţiei în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, respectiv neacordarea de prioritate pietonilor, nerespectarea regulilor de...

În continuarea campaniei preventiv-educative intitulată "Tabere în siguranţă alături de jandarmii maramureşeni", în staţiunea turistică Cavnic, jandarmii montani au desfăşurat activităţi specifice cu un grup de 24 de copii. Tabăra de vară SuperSki Cavnic, formată din copii cu vîrste cuprinse între 7 şi 14 ani,...

În perioada 28-30 iu­lie, jandarmii maramureşeni au fost solicitaţi să intervină pentru aplanarea diverselor conflicte şi neînţelegeri între cetăţeni, respectiv asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi a stării de normalitate. După identificarea celor implicaţi în aceste fapte antisociale, au fost aplicate...

Pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite, care aduc atingere ordinii şi liniştii publice, şi pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, poliţiştii au desfăşurat mai multe acţiuni în municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, unde au fost controlate peste 60 de persoane fizice...

Începând de astăzi, 1 august, trenu­rile R 4090 şi R 4091 Dej Călători - Baia Mare - Satu Mare şi retur se anulează pe distanţa Dej Călători - Baia Mare şi retur şi vor circula numai pe ruta Baia Mare - Satu Mare şi...

Încă din toamna anului trecut, Biroul Vamal de Interior Baia Mare "găzduieşte" peste 100.000 de litri de alcool confiscat de către Poliţie şi Finanţe. Şi pentru că nu erau asigurate condiţiile de siguranţă, în zonă exista mereu pericolul unui accident. Pentru a putea fi...

Marţi, 28 iulie a.c., la Mănăstirea Rohiiţa, s-a desfăşurat masa rotundă cu tema „Valori creştine în opera Monahului Nicolae Delarohia”, manifestare cuprinsă în cadrul Zilelor Culturale „Monahul Nicolae Delarohia”, 20-29 iuilie a.c., cu participarea mai multor oameni de cultură din judeţul nostru şi din...

Subiectul acestui sfârşit de săptămână va fi legat de sângele de nobil din Maramureş şi în mod special de călătoria unor familii nobile din Ţara Maramureşului care întemeiază sate pe Valea Lăpuşului, în Chioar, Sătmar, Ugocea (o parte din Ţara Oaşului) şi Ţara Năsăudului. Asasinat...

Un tanc nu este un simplu vehicul în semnificaţia clasică a termenului, ci mai degrabă un sistem armat. În timp ce un tanc înglobează dispozitive din cele mai recente tehnologii, el atinge un excelent nivel prin fiecare calitate tradiţională: mobilitate, protecţie, putere de foc. Tancurile...

O vizită recentă la primăria Clujului m-a făcut să reflectez la ceea ce în general numim calitatea de demnitar sau de înalt funcţionar public, şi la tot ce implică aceasta. Dacă doreşti să testezi viziunea şi prestaţia cuiva aflat într-o înaltă demnitate publică îi soliciţi...

EDITORIALUL ZILEI