Urmărit general, depistat la frontieră

0
471

La Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în ţară Andrei B., în vârstă de 32 de ani, din judeţul Vaslui. Cu ocazia formalităţilor, poliţiş­tii de frontieră au constatat că bărbatul figurează în bazele de date ca fiind urmărit general. Pe numele lui, Tribunalul Maramureş a emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Andrei B. a fost predat Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Satu Mare.

Maşină radiată din circulaţie, oprită la ieşirea din ţară

La PTF Petea s-a prezentat, pentru a ieşi din ţară, Ştefan M., în vârstă de 49 de ani, din judeţul Satu Mare. Acesta conducea un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în România. La controlul de frontieră, conducătorul auto a prezentat şi certificatul de înmatriculare al maşinii, iar din verificări s-a constatat că aceasta a fost radiată din circulaţie în luna martie a.c., iar în luna aprilie, numărul de înmatriculare respectiv a fost atribuit unui alt autoturism.
În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.

Permis de conducere fals

Luni, la PTF Petea s-a prezentat, pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul maghiar Viktor G., în vârstă de 55 de ani, domiciliat în Cehia. Cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că permisul de conducere prezentat la control nu întruneşte elementele de siguranţă ale unui document autentic, acesta fiind fals. În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.