Protest spontan la Casa Judeţeană de Pensii Maramureş

0
275

Angajaţii din Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi-au întrerupt activitatea ieri, 26 octombrie, timp de o jumătate de oră, în semn de protest faţă de salariile pe care le încasează în acest moment.

Ei cer ca drepturile lor salariale să fie similare cu cele încasate de salariaţii din Casa Naţională de Pensii. Oamenii spun că volumul de muncă e mare, frecvent sunt nevoiţi să facă ore suplimentare şi să meargă sâmbăta la serviciu, dar nu se ţine cont de aceste aspecte la acordarea drepturilor băneşti lunare. Angajaţii sunt decişi să mai protesteze şi chiar să declanşeze greva generală dacă nu se va ţine cont de revendicările lor salariale.
Nemulţumirile salariale ale angajaţilor din Casa Judeţeană de Pensii Maramureş sunt vechi. Salariaţii spun că de şapte ani nu li s-au mai majorat drepturile salariale. Ei cer ca oficialii de la nivel central să ţină cont şi de personalul din casele judeţene de pensii aşa cum au fost luaţi în considerare şi angajaţii din Finanţe, Sănătate, Învăţământ şi Cultură, cărora le-au crescut salariile. În prezent, există un proiect de lege ce prevede ca “personalul caselor teritoriale de pensii să beneficieze, prin asimilare, de aceleași drepturi salariale ca și personalul din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice”, dar deo­camdată s-a dat aviz negativ.
„În acest moment, diferenţele dintre salariile noastre şi ale celor din Casa Naţională de Pensii Publice sunt de 1.000 – 3.000 lei. Am decis să facem şi noi protest spontan pentru a ne creşte salariile. Având în vedere că acest proiect de lege la Senat a primit aviz negativ şi urmează să fie discutat în Camera Deputaţilor, considerăm că protestând ne vor fi ascultate şi nouă doleanţele. Nemulţumirea noastră vizavi de salarii este veche. În ultimii şapte ani nu ne-au crescut salariile, iar în aceşti ani au apărut diverse modificări la legea pensiilor, a început evaluarea, programele de pensii sunt diverse şi multe nu funcţionează cum trebuie, tehnologia cu care lucrăm este veche, venim sâmbăta la lucru, orele suplimentare nu ne sunt plătite, nici măcar timp liber suplimentar nu putem să ne luăm, deoarece până la 31 octombrie avem de finalizat evaluarea pensiilor”, a declarat consilierul superior la Compartimentul Resurse Umane din cadrul Casei Judeţene de Pensii Maramureş, Daniela Vasile.
O altă protestatară, consilierul Doina Şulea, a arătat că “ne dorim drepturi egale cu ceilalţi funcţionari publici. Vrem salarii la nivelul Casei Naţionale de Pensii. Pentru 30.000 de angajaţi de la Ministerul Finanţelor s-au găsit resurse pentru noi, încă 3.000 nu s-au găsit resurse. E discriminatoriu. Oriunde ai munci e greu să ai un astfel de salariu. Problema e că ni se cere foarte mult. Eforturile noastre nu sunt acoperite cu salarii. Se cere performanţă. Iar performanţa se cere răsplătită. Orele suplimentare nu se plătesc, sâmbetele se lucrează adesea şi nu se plătesc, aplicaţiile informatice sunt cum sunt, iar volumul de muncă e foarte mare”.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Maramureş au mai adăugat că în această perioadă se lucrează intens la evaluarea pensiilor. Pe contracte de muncă suplimentare s-au mai angajat 23 de persoane, dar în acest proces sunt implicaţi şi alţi angajaţi ai instituţiei judeţene, deoarece volumul de muncă e foarte mare.
Pe de altă parte, protestatarii au semnalat că legea austerităţii duce la dispariţia posturilor vacante, aşa că vor fi şi mai puţini salariaţi, în condiţiile în care e tot mai mult de muncit, în ultimele luni, fiind nevoie de stat peste program. Angajaţii Casei Judeţene de Pensii Maramureş sunt decişi să meargă mai departe cu protestele spontane şi chiar să ajungă la greva generală dacă vo­cea lor nu va fi auzită la nivel central.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.