• Urmare din nr. 10309/23 martie 2024 •
Părintele Vasile Borca, de la Biserica „Sfântul Proroc Ilie” din Baia Mare, mărturisește că a avut parte și de momente mai dificile în misiunea sa preoțească. În fiecare moment de cumpănă a simțit din plin ajutorul lui Dumnezeu. În plus, ca un adevărat tată, episcopul Justinian Chira l-a sprijinit mereu. Își amintește că atunci când i s-au încredințat lucrările la biserica „Sfântul Ilie” a avut parte de mari neplăceri.
„Am fost dezamăgit când mi s-au furat materialele de construcție de la biserică, dar și atunci când am fost denigrat. Au fost momente când credeam că nu mai pot să continui. Am mers cu soția la el și i-am spus necazurile. Mi-a răspuns: «Părinte Vasile, nu îi băga în seamă. Dumnezeu le-a îndrepta pe toate. Termină ce ai început. Nu te împiedica în vorbele nu știu cui». M-a ajutat Dumnezeu. Sigur s-a rugat mult pentru mine Înaltpreasfințitul Justinian”, a accentuat părintele Vasile Borca.
Alteori, părintele Vasile era chemat la episcopie de Înaltpreasfințitul Justinian pentru a sta de vorbă. Erau întâlniri la ceas de seară cu multe sfaturi duhovnicești, cu discuții variate. Fiecare întâlnire era unică, iar atunci când plecai aveai sentimentul că nu mai calci pe pământ. Era o bucurie ce se acumula în inima ta, prin simpla prezență a ierarhului. Singura condiție era să ai mintea și inima deschise pentru a simți harul și pentru a înțelege cu adevărat că stai lângă un om al lui Dumnezeu.
“Uneori avea chef de stat la taifas. De multe ori mă invita sâmbăta după-amiază, cu toate că a doua zi trebuia să plece să slujească în diferite locuri din județ. Și în plus, el nu mânca de vineri până duminică, după Sfânta Liturghie. Mă suna maica și îmi spunea: vă cheamă Preasfințitul. Mergeam la el și discutam fel de fel. Îmi arăta cărți: asta ai citit-o, o ai? Dacă ziceam că nu o am, mi-o dădea să o citesc acasă, dar cu condiția să i-o restitui. Îmi dădea să citesc cărți vechi, unicat, din perioada interbelică: cărți de teologie, de istoria bisericii. I-a făcut securitatea control și la Mănăstirea Rohia și chiar spunea: astea am reușit să le dosesc, să nu le găsească. Avea o bibliotecă deosebită. De multe ori îi duceam și eu cărți. Altădată îmi dădea temă de casă, să merg prin librării să văd ce cărți au mai apărut: vezi ce cărți mai aparte sunt, să mi le aduci. Îmi dădea bani să i le cumpăr. Apoi discutam despre problemele din eparhie, parohii, probleme de conduită, pastorație, fel de fel. Stăteam acolo ceasuri întregi, trecea timpul pe neștiute. Mereu îmi analiza articolele pe care le scriam în diferite publicații. Îmi mai dădea cărți ca să le am la bibliografie. Apoi s-a bucurat mult când a apărut revista Ortodoxia Maramureșeană, am scos primele 12 numere, la universitate. Eu am inițiat revista eparhială Graiul Bisericii Noastre”, a punctat preotul Vasile Borca.
Pe de altă parte, părintele Vasile Borca a mai relatat că arhiepiscopul Justinian Chira avea și momente când era mai crispat, de regulă atunci când erau probleme în eparhie. Un lucru e cert, avea atâta smerenie încât mereu cerea părerea celorlalți, fie ei diaconi, fie preoți. “În majoritatea cazurilor era bine dispus, dar avea și momente când era mai crispat. De exemplu, l-am însoțit în calitate de consilier la mai multe liturghii arhierești. Unde erau parohii cu probleme, acolo era mai crispat. Simțeam și în cuvântul său. Punea la suflet aceste lucruri. Pe mine și pe diaconi ne întreba cum a fost, ne cerea părerea, se sfătuia cu noi”, a concluzionat părintele Vasile Borca, arătând astfel prin șirul amintirilor sale că ținutul Maramureșului a avut cu adevărat un ierarh vrednic, unic și greu de egalat.
