”Cupa Primăverii” la fotbal şi semifond

0
35

În cadrul programului ,,Săptămânii Verzi”, în 25 şi 26 aprilie, pe terenul sintetic al Colegiului Tehnic ,,Aurel Vlaicu” din Baia Mare a avut loc ,,Cupa Primăverii”, competiţie care a inclus două discipline sportive – campionat de fotbal şi două probe de semifond, 800 m – băieţi şi 600 m – fete. Au participat 6 echipe de fete, respectiv 6 echipe de băieţi de la şcolile gimnaziale din judeţ: Şcoala Gimnazială Băiţa de sub Codru, Şcoala Gimnazială Băseşti, Şcoala Gimnazială ,,Petofi Şandor” Coltău, Şcoala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir” Baia Mare, Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Ivasiuc” Baia Mare şi Şcoala Gimnazială Nr. 18 Baia Mare.
”Activităţile sportive s-au desfăşurat în spiritul fair-play-ului, al respectului pentru ceilalţi, fiind încurajată comunicarea deschisă, reciprocă între participanţi, astfel încât să se formeze prietenii solide şi să se consolideze încrederea în sine, având ca scop promovarea ofertei educaţionale a Colegiului Tehnic «Aurel Vlaicu» din Baia Mare”.
Felicitări participanţilor, cadrelor didactice şi organizatorilor, dar şi catedrei de sport a colegiului”, au specificat reprezentanţii Colegiului Tehnic ”Aurel Vlaicu” Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.