La doar 16 ani, băimăreanul Matei Huțanu a reușit o performanță deosebită în mountain bike downhill. Elev în clasa a X-a D la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, tânărul a câștigat etapa Cupei Europene de Downhill desfășurată în luna septembrie, la Maribor, în Slovenia, la categoria U19.
Victoria are o semnificație aparte, Matei devenind primul sportiv român care câștigă o etapă din cadrul iXS European Downhill Cup. Rezultatul confirmă progresul său și îl plasează printre tinerii sportivi români cu rezultate importante în competițiile internaționale.
Băimăreanul a încheiat sezonul european pe locul al cincilea în clasamentul general Pro U19, după participarea la șapte etape. În acest an, el a reprezentat România și la Campionatul European, respectiv la Campionatul Mondial de Downhill.
Legitimat la ACS NH Velo, Matei Huțanu are deja un palmares impresionant pentru vârsta sa. Este de patru ani consecutiv campion național al României și de două ori campion balcanic.
Tânărul sportiv își propune să continue ascensiunea în competițiile internaționale și să ajungă în Cupa Mondială UCI de Downhill, unde să reprezinte România.





























