Mai mulți tineri din Baia Mare au participat la un grup de suport unde s-au purtat discuții privind etichetarea celor din jur. Activitatea a fost organizată de personalul de specialitate al Serviciului Social Copil, Familie din cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia Mare.
”La finalul lunii aprilie, a fost desfășurată o nouă activitate de tip grup suport susținută de personalul de specialitate al Serviciului Social Copil, Familie din cadrul Direcției de Asistență Socială. Întâlnirea a fost una de conștientizare având ca temă „etichetarea” – o formă de distorsiune cognitivă des întâlnită în viața de zi cu zi.
Pe parcursul activității, participanții au explorat impactul negativ al etichetării asupra imaginii de sine și a relațiilor interpersonale, învățând cum această gândire limitativă poate fi recunoscută și corectată.
La finalul activității, fiecare participant a conștientizat faptul că unicitatea și demnitatea unei ființe umane nu pot fi reduse la o etichetă, ci sunt reflectate de complexitatea personalității și de potențialul fiecăruia în parte”, au declarat reprezentanții DAS Baia Mare.