Medalii de bronz pentru elevii din Sighetu Marmației, la Olimpiada Națională de Limbi Clasice

0
67

Lotul Maramureșului a revenit acasă de la Olimpiada Națională de Limbi Clasice (Latină) cu medalii de bronz.
Echipa din Sighetu Marmației (alcătuind de fapt lotul Maramureșului), formată din trei eleve, două eleve de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” și o elevă de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, însoțite de prof. Brîndușa Oanță, a fost prezentă la Olimpiada Națională de Limbi Clasice (Greacă veche, Latină), care s-a desfășurat la Galați, în perioada 27-30 aprilie 2025. Într-o competiție de un ridicat nivel reprezentantele Sighetului au avut o comportare onorabilă.
Astfel, Iulia Aurelia Drăguș, clasa a X-a F, profil filologie, Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, 87 de puncte, prof. coord. Brîndușa Oanță, a obținut medalie de bronz (limba Latină) și Paula Daria Feier, de la C.N.P. „Regele Ferdinand”, 81 de puncte, clasa a IX-a D, profil filologie, prof. coord. Francisca Pok, a câștigat medalie de bronz (limba Latină), ambele fiind premiate de Societatea de Studii Clasice. Celei de-a treia eleve din lotul Maramureșului, Ana Victoria Navratil, clasa a IX-a E, profil filologie, Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, prof. coord. Brîndușa Oanță, i s-a acordat diplomă de participare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.