Recent, la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Baia Mare s-a desfășurat ”Săptămâna Meseriilor”, acțiune care a avut ca obiectiv principal promovarea învățământului profesional și tehnic în rândul elevilor, prin prezentarea unor meserii, domenii de activitate și perspective de carieră, precum și facilitarea unui contact direct între elevii de gimnaziu, Liceul Tehnologic Anghel Saligny și mediul economic local.
Printre activitățile desfășurate au fost: prezentarea standurilor tematice pentru fiecare domeniu de calificare; ateliere practice organizate în școală pentru domeniile construcții, instalații sanitare și de gaze, electric și mecanică; expoziție de materiale și proiecte realizate de elevi în cadrul orelor de practică și a activităților școlare și extrașcolare etc. „Activitatea a fost apreciată de către participanți, iar impactul în rândul beneficiarilor educației a fost cel preconizat. Am dezvoltat parteneriate, am arătat că teoria este corelată cu practica, iar specialiștii pe domenii au confirmat oportunitățile pieței și importanța pregătirii practice în învățământul tehnic”, spune Tudor Tămâian, directorul instituției școlare. Totodată, conducerea liceului a transmis aprecieri și mulțumiri tuturor celor implicați.