Ajutoarele sociale, recalculate

0
550

Activitate intensă în cadrul primăriilor maramureşene, după ce la finalul anului trecut a fost aprobată o ordonanţă care scoate din calcul alocaţiile copiilor la acordarea ajutoarelor sociale. Odată cu noua modificare legislativă, funcţionarii publici sunt puşi în situaţia să revizuiască dosarele depuse pentru ajutoarele sociale, ajutoarele de încălzire şi alocaţiile de susţinere a familiei.
„După ce alocaţia de stat pentru copii s-a dublat, oamenii sărmani au protestat, pe motiv că rămân fără ajutoarele sociale. Prin urmare, parlamentarii au dat o ordonanţă prin care se precizează că la acordarea acestor ajutoare nu se ia în calcul valoarea majorată a alocaţiei, ci cuantumul de dinainte de această modificare. Înainte de Crăciun, Guvernul a dat o lege prin care a aprobat ordonanţa. Numai că de data aceasta au exclus de tot alocaţiile, atunci când se stabileşte venitul/membru de familie, pentru acordarea ajutoarelor sociale, a ajutoarelor de încălzire şi a alocaţiilor de susţinere a familiei. Primăriile sunt obligate să recalculeze veniturile beneficiarilor de ajutoare sociale”, a declarat directorul Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Maramureş, Ovidiu Morar. În aceste condiţii, se preconizează că numărul beneficiarilor de ajutoare sociale, de încălzire sau de alocaţii de susţinere a familiei va creşte. Alocaţiile pentru copii s-au majorat la 1 iulie 2015. De la acea dată, valoarea alocaţiei a crescut de la 42 de lei la 84 de lei pentru copiii în vârstă de peste 2 ani şi de la 84 de lei la 200 de lei pentru copiii cu dizabilităţi în vârstă de peste 3 ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.