Conducerea primăriei din Tăuții Măgherăuș vede în primul rând ca prioritate sănătatea locuitorilor, în acest context sensibil.
Primarul Dumitru Marinescu explică: „Este o perioadă critică, în care sănătatea cetățenilor este foarte importantă, inclusiv cea mentală. Apoi, trebuie să ne ocupăm de copii, avem proiect depus pentru tablete, laptopuri și table inteligente pentru clase, dar am cerut și extinderea rețelei de internet spre Ulmoasa și Lomaş, unde nu există. O altă prioritate va fi dezvoltarea economică, vom avea o relație foarte bună și parteneriate publice cu firmele mari din zonă. Sincer, avem pregătită o invitație pentru conducerile firmelor, să ne întâlnim, dar în context de pandemie mai așteptăm. Dar îi asigur că vor avea sprijin total din partea noastră!”




























